România produce ziua cantități importante de energie solară, iar în orele cu ofertă abundentă și consum redus prețurile coboară. După apus, situația se schimbă, iar România ajunge să cumpere energie mult mai scumpă. Bulgaria a anticipat această transformare și a investit masiv în stocare. Seceta, scăderea debitului Dunării și oprirea Unității 1 de la Cernavodă au accentuat vulnerabilitatea sistemului românesc. Lecția acestei veri este clară: România trebuie să păstreze energia ieftină produsă ziua pentru orele în care prețurile cresc puternic.
Bulgaria a înțeles cât valorează momentul în care vinzi energia
Într-o piață dominată tot mai mult de energia solară și eoliană, valoarea electricității depinde decisiv de momentul în care aceasta ajunge în rețea. România produce cantități mari de energie fotovoltaică la prânz, când consumul este relativ redus, oferta crește, iar prețurile coboară. Capacitatea internă de stocare rămâne însă redusă, astfel încât o parte a surplusului pleacă peste frontieră.
După apus, producția fotovoltaică scade rapid, consumul rămâne ridicat, iar sistemul are nevoie de hidroenergie, centrale flexibile, baterii și importuri. Bulgaria dispune acum de capacități importante de stocare și poate transforma diferența dintre prețul energiei din timpul zilei și cel din orele de seară într-o sursă consistentă de venit.
Datele publicate pentru aprilie 2026 arătau deja dimensiunea dezechilibrului. România a importat energie din Bulgaria în valoare de aproximativ 33,4 milioane de euro, în timp ce exporturile românești către piața bulgară au valorat aproximativ 5 milioane de euro. Cantitatea importată a fost de aproximativ două ori mai mare, însă valoarea financiară a ajuns aproape de șapte ori mai mare. În anumite intervale, energia exportată de România ajungea la aproximativ 50 euro/MWh, iar importurile din orele de vârf urcau către 250 euro/MWh.
Bulgaria valorifică astfel una dintre regulile noii piețe energetice europene: energia abundentă și ieftină din timpul zilei este stocată și folosită atunci când cererea și prețurile cresc.
Sofia exportă masiv, România caută energie pentru orele de seară
Seceta severă din Europa Centrală a transformat o vulnerabilitate structurală într-o problemă imediată. Debitul Dunării a coborât în această vară la aproximativ o treime din media normală pentru luna august, afectând producția hidro și funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă.
Pe 28 iulie, Unitatea 1 a fost oprită controlat din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură în mod obișnuit aproximativ 20% din producția de electricitate a țării, astfel încât ieșirea unei unități din sistem a accentuat deficitul din orele de seară.
Pe 6 august, în jurul orei 19:45, consumul României era de aproximativ 7.232 MW, iar producția internă ajungea la 4.991 MW. Diferența era acoperită prin importuri nete de aproximativ 2.240 MW. Fluxul fizic din Bulgaria depășea 2.400 MW, chiar dacă o parte din această energie putea tranzita România către alte piețe.
În aceeași perioadă, Bulgaria înregistra exporturi record și venituri suplimentare de milioane de euro, valorificând exact intervalele în care România avea nevoie de importuri.
Dunărea a declanșat criza, investițiile întârziate i-au amplificat efectele
Debitul Dunării coborâse la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă la sfârșitul lunii iulie, comparativ cu valori de aproximativ 3.900 până la 4.500 de metri cubi pe secundă întâlnite în mod obișnuit în această perioadă.
România a răspuns printr-o operațiune inginerească amplă la Cernavodă. Autoritățile au îndepărtat un obstacol de rocă, au dragat albia și au folosit barje încărcate cu piatră pentru redirecționarea apei către sistemul de răcire al Unității 2. Intervenția a ridicat nivelul apei în zona critică și a oferit o perioadă suplimentară pentru funcționarea reactorului rămas în exploatare.
Operațiunea arată capacitatea tehnică de intervenție, dar scoate în evidență nevoia unui sistem mai flexibil, în care nuclearul, hidroenergia, gazele și regenerabilele să fie susținute de stocare și rețele moderne.
Reducerea consumului poate cumpăra timp
Guvernul a pregătit un mecanism prin care Transelectrica poate solicita reducerea consumului marilor utilizatori în intervalele critice de seară. Populația, instituțiile și companiile au primit la rândul lor recomandarea de a diminua voluntar consumul, în special între 19:00 și 23:00.
Aceste măsuri pot reduce presiunea asupra sistemului în săptămânile dificile generate de secetă, însă soluția structurală începe cu dezvoltarea stocării. Într-o economie care instalează accelerat parcuri fotovoltaice, fiecare nouă capacitate solară trebuie gândită împreună cu rețeaua și infrastructura necesară pentru păstrarea unei părți din producție. Altfel, surplusul din timpul zilei pleacă spre piețele vecine la prețuri reduse, iar energia necesară după apus revine în România la prețurile orelor de vârf.
Bulgaria și-a construit avantajul cu bani europeni
Potrivit datelor prezentate în spațiul public de fostul ministru al Energiei Sebastian Burduja, Bulgaria a rezervat aproximativ 600 de milioane de euro prin PNRR pentru dezvoltarea sistemelor de baterii, în timp ce România a alocat aproximativ 80 de milioane de euro. Diferența depășește raportul de șapte la unu.
Rezultatele se văd acum în piață. Bulgaria a dezvoltat într-un ritm accelerat capacități de stocare care permit folosirea energiei solare ieftine produse în timpul zilei pentru consum sau export în intervalele în care prețurile cresc.
România a pornit de la un nivel extrem de redus. Sebastian Burduja afirma că, la începutul mandatului său din 2023, sistemul dispunea de aproximativ 14 MWh de stocare în baterii. Între timp au apărut proiecte noi, iar investițiile private au început să accelereze, însă ritmul trebuie să crească suficient pentru a recupera decalajul dintre dezvoltarea regenerabilelor și infrastructura capabilă să le integreze. România are un mix energetic divers, iar valoarea lui depinde tot mai mult de capacitatea sistemului de a transfera energia din orele cu ofertă abundentă către perioadele cu cerere ridicată.
Cea mai ieftină energie poate fi chiar energia pe care România o produce deja
Prima direcție este dezvoltarea accelerată a bateriilor industriale. Acestea pot absorbi surplusul fotovoltaic de la prânz și îl pot livra în intervalul 19:00–23:00, exact când România ajunge acum să importe energie scumpă. Avantajul principal este viteza de dezvoltare, mult mai mare decât în cazul centralelor nucleare sau al marilor amenajări hidroenergetice.
A doua direcție este stocarea prin pompaj. Proiectul Tarnița-Lăpuștești, discutat de decenii, ar permite folosirea energiei ieftine din orele cu producție excedentară pentru pomparea apei într-un rezervor superior, iar energia ar putea fi recuperată în perioadele cu cerere mare. O combinație între baterii pentru intervale scurte și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj pentru perioade mai lungi poate integra mult mai eficient producția regenerabilă.
A treia direcție privește modernizarea hidrocentralelor existente și accelerarea proiectelor viabile blocate de ani întregi în diferite etape administrative. Hidroenergia poate răspunde rapid variațiilor de producție și consum și rămâne una dintre cele mai valoroase resurse într-un sistem cu o pondere mare a fotovoltaicelor.
A patra direcție este dezvoltarea centralelor flexibile pe gaze, mai ales în perspectiva exploatării resurselor din Marea Neagră. Aceste capacități pot contribui la echilibrarea sistemului și la acoperirea vârfurilor de consum.
A cincea direcție vizează modernizarea rețelelor, digitalizarea și managementul inteligent al consumului. Bateriile amplasate în apropierea marilor parcuri regenerabile pot reduce presiunea asupra infrastructurii și costurile de echilibrare.
România are nevoie de o strategie pentru ora 20:00
Politica energetică românească a măsurat multă vreme succesul prin numărul de MW instalați. Transformarea pieței europene cere o evaluare la fel de importantă: cantitatea de energie disponibilă atunci când consumul atinge niveluri ridicate.
Ora 20:00 devine simbolică pentru această schimbare. Un parc fotovoltaic de 500 MW contribuie masiv în orele însorite, iar după apus producția sa dispare. Valoarea lui pentru securitatea energetică crește considerabil atunci când o parte din energia produsă la prânz poate fi transferată către seară.
România poate recupera decalajul prin Fondul pentru Modernizare, fonduri europene și capital privat. Procedurile de racordare trebuie simplificate, capacitatea rețelei orientată către proiectele care intră efectiv în construcție, iar investițiile hidro viabile accelerate. Ținta este un sistem în care nuclearul oferă producție constantă, hidrocentralele și gazul asigură flexibilitate, regenerabilele furnizează energie ieftină, iar stocarea transferă electricitatea către orele în care economia și populația au cea mai mare nevoie de ea.
Bulgaria profită de eșecul României, iar Bucureștiul poate transforma lecția într-o reformă
Criza Dunării va trece, Unitatea 1 de la Cernavodă va reveni în sistem, producția hidro se va redresa, iar presiunea importurilor se va diminua. Problema stocării va rămâne însă în centrul pieței românești. O nouă secetă, o iarnă cu producție eoliană redusă, o avarie sau o criză regională pot readuce rapid presiunea asupra sistemului. România are acum ocazia să transforme episodul acestei veri într-un punct de cotitură.
O parte din sumele cheltuite pentru energia scumpă din orele de vârf poate fi direcționată către infrastructura care păstrează energia ieftină produsă în țară. Următoarea etapă înseamnă folosirea inteligentă a resurselor existente, astfel încât producția din timpul zilei să poată alimenta economia și după apus.
Bulgaria a înțeles mai repede această transformare și culege rezultatele investițiilor făcute. România are resursele pentru a recupera decalajul, iar investițiile în stocare pot transforma actuala vulnerabilitate într-un avantaj energetic. În momentul în care energia produsă ieftin la prânz va rămâne disponibilă pentru consumul de seară, milioane de euro vor rămâne în economia românească, iar securitatea energetică va depinde într-o măsură mult mai mare de propriile capacități ale țării.