461 views 46 secs 0 comments

Lideri de afaceri americani din New Mexico explorează piața românească 

In BUSINESS
septembrie 20, 2023

Lideri din industriile de apărare, securitate și agro-tehnologie din statul New Mexico (Statele Unite ale Americii) sunt prezenți în România, într-o delegație oficială de afaceri. Delegația americană și reprezentanți guvernamentali români și ai sectorului privat s-au reunit în cadrul unui eveniment, organizat la București în perioada 19-20 septembrie de către Departamentului de Dezvoltare Economică din New Mexico, sub conducerea ministrului adjunct John Clark, de Departamentul de Comerț al SUA in New Mexico reprezentat de  Indalecio Vallejos, de Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București reprezentat de Eli Corso-Phinney, de Consulul onorific al României în statul New Mexico, Ioana Engstrom și compania de consultanță Black Sea Strategies reprezentată de CEO, general de brigadă (rez.) Catalin C. Mihalache. 

La eveniment participă, printre alții, reprezentantul Camerei de Comerț Româno-Americane AmCham, experți din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Economiei, Ministerului Afacerilor Interne, precum și alte agenții guvernamentale și companii din România.

Evenimentul își propune să conecteze comunitatea de afaceri din Statele Unite cu noi potențiali parteneri din România, să exploreze oportunitățile de extindere a operațiunilor lor de afaceri peste Atlantic, și, de asemenea, să întărească relațiile economice româno-americane.