Prima vizită oficială a lui Volodimir Zelenski la Belgrad arată cât de greu îi este lui Aleksandar Vučić să păstreze vechiul echilibru dintre Moscova și Europa. Serbia nu rupe relația cu Rusia și nu renunță la politica sa de nealiniere la sancțiunile occidentale, dar își dezvoltă în același timp relațiile cu Kievul, își caută locul în reconstrucția de după război, iar economia sa rămâne tot mai strâns legată de piața europeană.
Vizita lui Volodimir Zelenski la Belgrad, în 7 și 8 august 2026, are o semnificație care merge dincolo de agenda unei întâlniri bilaterale. Pentru prima dată, președintele ucrainean a vizitat oficial Serbia, o țară care, ani la rând, a fost unul dintre cei mai apropiați parteneri europeni ai Moscovei. Întâlnirea cu Aleksandar Vučić nu schimbă peste noapte orientarea Serbiei și nici nu înseamnă că Belgradul a ales Kievul în detrimentul Moscovei. Arată însă cât de greu devine pentru Serbia să păstreze acest echilibru pe măsură ce economia țării se leagă tot mai mult de UE: comerțul, investițiile, industria de apărare și, mai ales, perspectiva aderării la UE cântăresc tot mai mult în deciziile de la Belgrad.
Belgradul continuă să refuze sancțiunile împotriva Rusiei și să păstreze relația politică și energetică cu Moscova. În același timp, Serbia susține integritatea teritorială a Ucrainei, își dezvoltă relațiile economice cu Kievul și vorbește tot mai des despre reconstrucție și despre cooperarea în domenii legate direct de piața europeană. Pentru Vučić, cele două direcții nu sunt încă incompatibile. Devine însă tot mai greu să le țină separate.
De ce Belgradul nu își mai permite aceeași politică față de Moscova
Serbia nu a fost niciodată un aliat al Rusiei în sensul clasic al termenului, dar a fost unul dintre cei mai apropiați parteneri europeni ai Moscovei în dosare importante. Legăturile istorice și religioase, sprijinul acordat de Rusia Belgradului în problema Kosovo și dependența energetică au creat o relație pe care nici războiul din Ucraina nu a reușit să o rupă. Belgradul a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul ONU, însă a refuzat să participe la regimul occidental de sancțiuni împotriva Moscovei.
Diferența dintre cele două relații se vede însă în economie. În 2025, statele membre ale Uniunii Europene au reprezentat 58,3% din comerțul exterior sârb, conform datelor finale ale Biroului de Statistică al Serbiei. Ponderea este prea mare pentru ca Belgradul să poată ignora relația cu UE atunci când își stabilește politica externă. Serbia este candidată la aderarea la UE, iar piața comunitară este deja parte din structura economică a țării, nu doar o destinație politică aflată la capătul unui proces de aderare.
De aici vine și schimbarea de ton față de Kiev. La 21 mai 2026, Belgradul și Kievul au convenit să continue demersurile pentru reluarea negocierilor privind un acord de liber schimb, în paralel cu extinderea cooperării comerciale și economice. Pentru Serbia, este un pas care poate crea un cadru mai previzibil pentru comerț și poate deschide ulterior accesul companiilor din cele două țări la proiecte și investiții noi.
De ce vrea Kievul apropierea de Belgrad
Serbia este importantă pentru Kiev tocmai pentru că nu este un stat deja aliniat complet poziției europene față de Rusia. Dacă Belgradul acceptă o apropiere de Kiev, mesajul pentru restul Balcanilor este mai puternic decât ar fi fost în cazul unui partener deja aflat de partea Occidentului. Kievul nu are nevoie ca Belgradul să facă un pas radical. O relație politică normalizată, participarea la reconstrucție și accesul companiilor sârbe la proiectele care vor urma pot schimba treptat natura relației dintre cele două capitale.
Apropierea de Kiev îi oferă Belgradului și o oportunitate economică. Reconstrucția va deschide o piață importantă pentru construcții, infrastructură, energie și industrie, iar Serbia vrea ca propriile companii să participe la aceste proiecte. Pentru Vučić, avantajul este clar: poate crea noi oportunități pentru economia sârbă și poate arăta Bruxellesului că Belgradul este capabil să se implice în proiecte legate de reconstrucția Ucrainei, fără să rupă relația cu Moscova.
Comerțul începe să schimbe relația dintre Belgrad și Kiev
Cifrele comerciale arată cum se schimbă relația dintre cele două țări. În 2025, comerțul bilateral dintre Serbia și Ucraina a ajuns la 442,2 milioane de dolari, exporturile sârbe însumând 202,9 milioane de dolari, iar importurile din Ucraina 239,3 milioane de dolari. Aproximativ 900 de companii sârbe au în prezent relații comerciale cu Ucraina, dintre care circa 670 importă produse ucrainene. Volumele sunt încă mici în comparație cu schimburile pe care Serbia le derulează cu UE, dar tendința este importantă. Comerțul crește pe fondul negocierilor reluate pentru acordul de liber schimb.
Reconstrucția Ucrainei poate duce relația mai departe. Pentru economia sârbească, implicarea în proiecte de infrastructură și aprovizionare în Ucraina înseamnă acces la capital privat și european. Pentru companiile sârbe, este o piață nouă, iar pentru Kiev contează proximitatea geografică și experiența industrială a partenerilor din Serbia. Relația dintre cele două țări începe astfel să aibă și un interes economic propriu, nu doar o componentă politică legată de Rusia.
Armele sârbești și problema pe care Belgradul nu o mai poate evita
Industria de apărare arată poate cel mai bine limitele politicii practicate de Belgrad. Serbia deține un sector militar competitiv în regiune, iar muniția produsă în Serbia a ajuns în Ucraina prin intermediul unor state terțe, potrivit acuzațiilor formulate de Rusia și relatărilor privind traseul exporturilor. Autoritățile sârbe au respins ideea unor livrări directe către Kiev. În același timp, cererea venită de pe piața europeană a făcut ca problema să rămână pe agendă.
În iunie 2025, Belgradul a suspendat exporturile de arme și echipamente militare produse în Serbia și a introdus aprobări suplimentare pentru reluarea acestora. Câteva luni mai târziu, însă, poziția s-a flexibilizat. În noiembrie 2025, Aleksandar Vučić a declarat public că Serbia este pregătită să vândă muniție statelor membre ale Uniunii Europene, chiar dacă aceasta ajunge ulterior pe piața ucraineană.
Belgradul încearcă să țină două lucruri separate: poziția politică față de război și interesele unei industrii care găsește cumpărători tocmai pe piețele europene. O aliniere oficială la efortul de înarmare a Ucrainei ar tensiona relațiile cu Kremlinul. Dar cererea venită din Europa face tot mai dificil pentru Belgrad să țină industria de apărare la distanță de piața care îi oferă cele mai importante oportunități comerciale. Pentru Moscova, problema nu este doar un transport izolat de obuze. Este și faptul că industria sârbă de apărare ajunge să lucreze tot mai mult pentru piața europeană, iar influența Rusiei asupra acestui sector scade.
Rusia rămâne importantă pentru Serbia, dar nu mai are aceeași influență
Serbia nu este obligată, ca stat nemembru al UE, să aplice sancțiunile europene împotriva Rusiei. Refuzul de a le adopta reprezintă însă un punct de divergență în relația cu Bruxellesul și complică parcursul Serbiei către integrarea europeană.
Cazul NIS arată cât de greu îi este Serbiei să păstreze relația cu Moscova atunci când aceasta intră în conflict cu propriile interese economice. Grupul energetic sârb NIS este controlat în continuare de capital rus, iar sancțiunile internaționale au expus compania constant unor riscuri majore. În ianuarie 2026, compania ungară MOL a convenit preluarea participației de 56,16% deținute de Gazprom Neft și Gazprom, însă tranzacția a rămas supusă aprobărilor și negocierilor cu partea americană. Pentru a asigura continuitatea aprovizionării rafinăriei de la Pančevo, care acoperă marea majoritate a necesarului intern, autoritățile de la Belgrad au obținut la 31 iulie 2026 o nouă derogare din partea SUA, valabilă până pe 28 august, în timp ce negocierile comerciale continuă.
Cazul NIS spune multe despre situația în care se află acum Belgradul. Serbia nu rupe legăturile cu Moscova, dar dependența de capitalul rusesc a devenit o problemă atunci când intră în conflict cu interesele economice ale țării. În iulie, Vučić a mers la Kiev pentru summitul Ucraina-UE-Sud-Estul Europei, unde a anunțat noi forme de ajutor umanitar și sprijin pentru reconstrucție, dar a refuzat să semneze declarația comună prin care participanții cereau presiuni suplimentare asupra Rusiei.
Rusia rămâne importantă pentru Serbia, iar Vučić nu are niciun interes să rupă legăturile cu Moscova. Sprijinul rus în problema Kosovo, relația energetică și legăturile politice dintre cele două țări îi oferă încă motive suficiente pentru a păstra această relație. În același timp, însă, UE este principalul partener comercial și economic al Serbiei, iar industria de apărare, investițiile și proiectele legate de reconstrucția Ucrainei creează interese noi.
Vizita de la Belgrad vine, așadar, într-un moment în care Serbia încearcă să păstreze ambele relații. Vučić poate încă să mențină legăturile cu Moscova și să apropie Serbia de UE, dar spațiul în care poate face acest lucru se îngustează. Pentru Vučić, problema nu este să aleagă acum între Moscova și Kiev, ci să păstreze relația cu Rusia fără să piardă avantajele pe care Serbia le poate obține din apropierea de UE și din noile legături economice cu Ucraina.