Consultările de la Cotroceni convocate marți, 11 august, nu au produs acordul politic pe care Nicușor Dan îl căuta. După mai bine de trei ore de discuții între Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, Legea salarizării a rămas în continuare în negocieri, iar proiectul nu va ajunge în această săptămână în Parlament. Ministerele implicate trebuie să identifice de urgență soluții pentru principalele puncte de conflict din Sănătate și Educație, urmând ca o nouă variantă să fie prezentată partidelor. Potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pâslaru, o eventuală adoptare ar putea avea loc în 25-26 august, într-o sesiune extraordinară care lasă un spațiu extrem de îngust până la termenul-limită de la 31 august.
Consultările convocate de Nicușor Dan aveau, oficial, un obiectiv precis: găsirea unei formule politice pentru Legea salarizării unitare, proiect de care depinde îndeplinirea unui jalon important din PNRR. După întâlnirea de marți, obiectivul nu a fost atins. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR nu au plecat de la Cotroceni cu o înțelegere care să poată fi transformată imediat într-un proiect legislativ. Au plecat cu o nouă rundă de negocieri și cu obligația ca ministerele să găsească soluții pentru problemele care au împiedicat până acum acordul.
În urmă cu câteva zile, întâlnirea putea fi privită drept o încercare de a închide rapid negocierile asupra legii înainte ca proiectul să intre în Parlament. După mai bine de trei ore de discuții fără o decizie finală, Legea salarizării a redevenit însă o problemă politică. Nu doar pentru că afectează milioane de angajați și implică sume importante, ci și pentru că îi obligă pe liderii partidelor să decidă cât sunt dispuși să cedeze atunci când propriile interese electorale se lovesc de limitele bugetului și de calendarul PNRR.
770 de milioane de euro și o diferență de miliarde
Miza financiară explică presiunea exercitată de Cotroceni. Reforma salarizării este legată de un jalon PNRR pentru care România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro dacă nu își îndeplinește cerințele asumate. Termenul de 31 august nu mai lasă însă prea mult loc pentru negocieri prelungite, mai ales în condițiile în care proiectul nu va ajunge în această săptămână în Parlament.
Potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, următoarele zile vor fi folosite pentru găsirea unor soluții în special pentru Sănătate și Educație. Discuțiile cu sindicatele au produs anumite progrese, dar diferențele financiare rămân mari. Solicitările formulate pentru aceste două domenii ajung la aproximativ 27 de miliarde de lei suplimentar, în timp ce anvelopa avută în vedere pentru reformă este de circa 12 miliarde de lei. Diferența nu poate fi acoperită printr-o simplă ajustare a grilelor.
Astfel, în Educație se discută despre sporul de dirigenție și despre modul în care anumite drepturi salariale vor fi menținute sau compensate. În Sănătate, sindicatele cer garanții privind veniturile și structura viitoarelor salarii. În același timp, partidele trebuie să explice de unde pot veni banii pentru orice suplimentare a cheltuielilor. O variantă aflată în discuție presupune o anvelopă suplimentară de aproximativ trei miliarde de lei pentru profesori, începând cu septembrie 2028. Nu este însă o soluție care să închidă toate nemulțumirile.
Aici se află una dintre dificultățile majore ale negocierii. Fiecare modificare solicitată de sindicate are un cost, iar fiecare leu adăugat la cheltuielile salariale trebuie justificat într-un buget aflat deja sub presiunea deficitului. Partidele pot susține public protejarea veniturilor, însă, odată ajunse la guvernare, vor trebui să suporte și consecințele financiare ale deciziilor luate acum. Din acest motiv, discuția despre Legea salarizării nu poate fi separată de negocierile privind viitorul Executiv.
Cotroceniul a testat o posibilă majoritate guvernamentală. Rezultatul nu este încă unul favorabil
Dincolo de cifre, întâlnirea de la Cotroceni are o semnificație politică mai importantă. Nicușor Dan a adus la aceeași masă liderii PSD, PNL, USR și UDMR într-un moment în care aceste partide ar trebui să poată funcționa ca o majoritate parlamentară. Președintele a testat astfel nu doar pozițiile fiecărei formațiuni asupra Legii salarizării, ci și capacitatea lor de a lua împreună o decizie atunci când aceasta presupune costuri politice.
Rezultatul de marți arată că negocierile sunt încă departe de un rezultat satisfăcător. Există discuții, există variante și există câteva zone în care s-au făcut progrese, dar nu există încă acordul politic necesar pentru ca proiectul să intre în Parlament. Pentru Nicușor Dan, acesta este un semnal important. Dacă partidele care ar trebui să formeze viitorul Guvern nu reușesc să închidă o problemă concretă, cu un termen european foarte apropiat și cu 770 de milioane de euro în joc, va fi mai greu de demonstrat că ele pot funcționa împreună după instalarea Executivului.
Problema este cu atât mai complicată cu cât negocierile privind Legea salarizării se desfășoară în paralel cu discuțiile politice privind viitoarea guvernare. Fiecare partid își stabilește acum poziția și în raport cu celelalte. PSD are interesul să apere veniturile din Sănătate și Educație, dar știe că refuzul unui compromis îl poate transforma în partidul asupra căruia va fi pusă responsabilitatea pentru întârzierea reformei și, implicit, pentru riscul legat de banii din PNRR. Celelalte formațiuni trebuie să găsească o formulă care să poată fi susținută și din punct de vedere bugetar, fără ca viitoarea majoritate să pornească la drum cu un conflict deja deschis.
Niciuna dintre aceste poziții nu este izolată de discuția despre viitorul Guvern. Fiecare concesie făcută acum va conta și în negocierile politice de mai târziu. Un partid care cedează prea mult în negocierile privind Legea salarizării poate intra cu o poziție mai slabă în discuțiile privind Executivul, în timp ce un partid care refuză orice compromis riscă să fie acuzat că blochează atât reforma, cât și formarea majorității.
PSD rămâne piesa dificilă a ecuației
În această construcție, PSD are o poziție aparte. Social-democrații au suficientă greutate parlamentară pentru a influența stabilitatea unei viitoare majorități, dar au și motive electorale să insiste asupra protejării veniturilor. Profesorii, medicii, personalul auxiliar și angajații din administrație reprezintă categorii asupra cărora PSD nu își permite să transmită imaginea că acceptă fără luptă reduceri sau înghețări salariale.
De aici și dificultatea poziției lui Sorin Grindeanu. PSD trebuie să negocieze astfel încât să poată prezenta rezultatul drept o protejare a veniturilor, dar fără să își asume responsabilitatea pentru o eventuală pierdere a banilor europeni. Social-democrații pot cere modificări, dar nu pot ignora termenul PNRR. În același timp, PNL, USR și UDMR nu pot respinge toate solicitările PSD fără să riște slăbirea formulei de majoritate.
Nicușor Dan trebuie să gestioneze exact această zonă de tensiune. Președintele nu poate impune o formulă salarială și nici nu poate vota în locul partidelor, însă poate încerca să creeze condițiile în care un compromis să devină mai avantajos decât blocajul actual. Întâlnirea de marți a fost un asemenea exercițiu. Faptul că nu s-a ajuns la un acord nu înseamnă că strategia a eșuat definitiv, dar arată că presiunea exercitată de Cotroceni nu a fost suficientă pentru a închide negocierile.
31 august devine și termen politic
Calendarul face situația și mai dificilă. Dacă proiectul nu intră în Parlament în această săptămână, iar discuțiile tehnice și politice vor continua cel puțin câteva zile, eventualitatea unei sesiuni extraordinare în 25-26 august devine aproape obligatorie pentru respectarea calendarului. Asta înseamnă că România va avea foarte puțin timp pentru orice modificare suplimentară după ce se ajunge la o variantă acceptată politic.
Orice nouă dispută între partide poate produce efecte asupra întregului calendar. Dacă sindicatele cer noi garanții, dacă ministerele nu reușesc să găsească surse de finanțare sau dacă una dintre formațiuni refuză soluția convenită de celelalte, câteva zile pot deveni decisive. Într-un asemenea scenariu, 31 august nu mai este doar un termen administrativ pentru îndeplinirea unui jalon european, ci devine și o măsură a capacității politice a majorității.
Dacă legea este adoptată la timp, Nicușor Dan va putea susține că negocierile de la Cotroceni au contribuit la deblocarea unei reforme dificile și la protejarea fondurilor europene. Dacă termenul este ratat, responsabilitatea va fi împărțită între Guvern, Parlament și partidele care nu au reușit să ajungă la un acord. Presiunea politică nu se va opri însă acolo. După aproape patru luni de criză, orice nouă amânare va alimenta întrebarea dacă președintele mai poate obține formarea unei majorități sau doar încearcă să gestioneze consecințele faptului că aceasta nu se poate forma.
Criza guvernamentală se vede acum în grilele salariale
Până acum, negocierile pentru formarea Guvernului au avut în centru ministerele, programul de guvernare, raporturile dintre lideri și diferențele dintre partide. Legea salarizării schimbă însă natura discuției, pentru că aduce negocierile într-o zonă în care compromisurile pot fi măsurate în bani și în efectele pe care le vor avea asupra unor categorii profesionale concrete. Ceea ce se decide acum nu va rămâne doar în documentele unei viitoare coaliții, ci va ajunge în salariile bugetarilor și în bugetul statului, iar partidele vor trebui să își asume public atât avantajele, cât și costurile soluției asupra căreia vor cădea de acord.
Problema este că negocierile nu mai au la dispoziție timpul pe care l-ar fi avut într-o situație politică obișnuită. Fiecare zi care trece lasă mai puțin loc pentru modificări, consultări cu sindicatele și pentru găsirea unei formule pe care toate cele patru partide să o poată susține. Dacă varianta finală va ajunge în Parlament abia în 25-26 august, orice nouă dispută poate împinge întregul calendar spre termenul de 31 august. În acel moment, nu va mai fi vorba doar despre cât de mult poate fi modificată legea sau despre ce solicitări pot fi acceptate, ci despre capacitatea majorității de a lua o decizie într-un interval în care presiunea financiară și politică crește.
Pentru partide, următoarea săptămână va fi astfel mai dificilă decât pare. Un compromis făcut prea târziu poate fi prezentat de adversarii politici drept o cedare, în timp ce un refuz poate pune formațiunea respectivă în situația de a explica de ce a acceptat riscul pierderii unor fonduri europene. În același timp, orice soluție găsită pentru Legea salarizării va deveni un reper pentru negocierile din viitorul Guvern. Partidele nu discută, așadar, doar o lege care trebuie adoptată până la sfârșitul lunii, ci și cât sunt dispuse să cedeze într-o formulă politică pe care încă încearcă să o construiască.
Blocajul politic începe să apese asupra președintelui
Pentru președinte, aceasta este partea cea mai sensibilă a situației. Nicușor Dan poate convoca partidele, poate media conflictele și poate pune presiune pentru o soluție, dar nu poate înlocui majoritatea parlamentară. Până acum, acest argument i-a permis să lase responsabilitatea blocajului politic cu precădere asupra partidelor. După aproape patru luni de criză, însă, fiecare nouă amânare face tot mai dificilă menținerea acestei poziții.
Instalarea unui guvern cu puteri depline este importantă și din acest motiv. Deficitul bugetar, reorganizarea administrației, Legea salarizării, taxele și reformele asumate prin PNRR vor produce conflicte pe care un Executiv trebuie să și le asume politic. Un guvern interimar poate administra situația de la o zi la alta, dar are din ce în ce mai puțin spațiu de manevră pentru decizii care implică o serie de costuri politice și financiare. Pentru Nicușor Dan, formarea unei majorități stabile ar însemna și mutarea acestei presiuni de la Cotroceni către Guvern și Parlament.
Legea salarizării îi oferă acum președintelui un criteriu concret după care poate evalua o posibilă majoritate. Nu este nevoie ca PSD, PNL, USR și UDMR să fie de acord asupra tuturor lucrurilor. Este însă nevoie să poată găsi un compromis atunci când au în față o reformă cu un termen european precis, cu bani importanți în joc și cu efecte directe asupra propriului electorat.
Următoarele zile vor arăta dacă acest compromis este posibil. Ministerele trebuie să refacă soluțiile pentru punctele aflate în dispută, sindicatele vor continua negocierile, iar partidele trebuie să decidă dacă forma finală poate fi susținută politic. Dacă proiectul ajunge în Parlament în 25-26 august, marja pentru noi modificări va fi foarte mică. Orice nou blocaj va pune presiune nu doar asupra calendarului PNRR, ci și asupra negocierilor privind viitorul Executiv.
Un eventual acord pe Legea salarizării nu va rezolva automat problema formării Guvernului, dar poate arăta dacă cele patru partide sunt capabile să funcționeze împreună atunci când interesele lor intră în conflict. Un nou eșec ar pune însă sub semnul întrebării chiar șansele unei formule comune pentru viitorul Executiv.
Legea salarizării a ajuns astfel în punctul în care disputa privind bani, sporuri și grile se suprapune peste o problemă mult mai dificilă: cât mai poate construi Nicușor Dan împreună cu partidele care ar trebui să susțină viitorul Executiv, într-un moment în care fiecare zi de blocaj face tot mai costisitoare amânarea unei decizii.