Puține date din istoria modernă au schimbat atât de profund destinul Europei precum 28 iulie 1914. În acea zi, Austro-Ungaria declara război Serbiei, la o lună după atentatul de la Sarajevo, iar un conflict pe care mulți îl considerau limitat avea să se transforme, în numai câteva săptămâni, într-o conflagrație mondială fără precedent. Pentru România, începutul Primului Război Mondial a însemnat mai mult decât intrarea continentului într-o epocă a distrugerii. A reprezentat începutul unei transformări istorice care avea să conducă la împlinirea celui mai important proiect național al epocii moderne: Marea Unire din 1918. La 112 ani de la acel moment, lecțiile Marelui Război rămân surprinzător de actuale, într-o Europă care se confruntă din nou cu război, competiție geopolitică și provocări de securitate.
Ziua în care s-a prăbușit echilibrul Europei
Pe 28 iulie 1914, împăratul Franz Joseph semna declarația de război împotriva Serbiei. Era răspunsul Imperiului Austro-Ungar la atentatul de la Sarajevo din 28 iunie, când arhiducele Franz Ferdinand și soția sa, Sophie, fuseseră asasinați de Gavrilo Princip.
Atentatul a rămas în memoria colectivă drept scânteia care a aprins conflictul, însă adevăratele cauze se acumulaseră de-a lungul mai multor decenii. Marile imperii europene concurau pentru influență politică, teritorii și resurse, alianțele militare transformaseră continentul într-un mecanism extrem de fragil, iar mișcările naționale deveniseră tot mai puternice în interiorul imperiilor multinaționale.
În numai câteva zile, criza balcanică s-a transformat într-un conflict european. Rusia a mobilizat armata în sprijinul Serbiei. Germania a declarat război Rusiei și Franței. Invadarea Belgiei a atras în conflict Marea Britanie, iar confruntările s-au extins rapid în Orientul Mijlociu, Africa și Asia.
Europa intra într-un război pe care liderii vremii îl estimau la câteva luni. În realitate, avea să dureze peste patru ani și să schimbe definitiv lumea.
Până la încheierea armistițiului din 11 noiembrie 1918, aproximativ 17 milioane de militari și civili își pierduseră viața, iar peste 20 de milioane de oameni fuseseră răniți. Pentru prima dată în istorie, progresul tehnologic era folosit la scară industrială pentru distrugere. Mitralierele, artileria grea, submarinele, avioanele, tancurile și gazele toxice au schimbat pentru totdeauna modul în care se purtau războaiele.
Dispariția imperiilor și apariția unei noi Europe
Primul Război Mondial a încheiat o epocă începută după Congresul de la Viena din 1815. La sfârșitul conflictului dispăruseră patru dintre cele mai mari imperii ale lumii: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus și Imperiul Otoman.
Odată cu ele s-au destrămat și marile dinastii care dominaseră politica europeană timp de secole: Habsburgii, Hohenzollernii, Romanovii și Osmanoğlii. Astfel, harta Europei a fost redesenată aproape în întregime. Au apărut state noi, precum Cehoslovacia și Iugoslavia, Polonia și-a recâștigat independența, iar principiul autodeterminării popoarelor, susținut de președintele american Woodrow Wilson, a devenit unul dintre fundamentele noii ordini internaționale, fiind aplicat cu precădere în reorganizarea Europei Centrale și de Est.
Conferința de Pace de la Paris și tratatele care i-au urmat au încercat să construiască un sistem capabil să prevină un nou conflict de asemenea proporții. Liga Națiunilor reprezenta expresia acestei speranțe. Istoria avea însă să demonstreze că pacea construită după 1918 rămânea fragilă, iar frustrările economice și politice aveau să pregătească terenul pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
România a ales prudența și interesul național
Pentru București, vara anului 1914 a însemnat una dintre cele mai dificile decizii politice din istoria statului român. România avea încă din 1883 un tratat secret cu Austro-Ungaria și Germania. Documentul prevedea sprijin reciproc în cazul unui atac neprovocat. Cum Viena declanșase o ofensivă împotriva Serbiei, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a apreciat că obligațiile asumate prin acel tratat nu deveneau aplicabile. Regele Carol I, legat de politica Puterilor Centrale și de propria sa origine germană, considera că România ar trebui să respecte alianța existentă. Clasa politică românească privea însă dincolo de conjunctura militară și analiza interesele pe termen lung ale statului.
În Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina trăiau milioane de români aflați sub administrația Austro-Ungariei. O victorie a imperiului ar fi consolidat dominația asupra acestor provincii și ar fi îndepărtat perspectiva unirii lor cu Regatul României.
Consiliul de Coroană convocat la Castelul Peleș, la începutul lunii august 1914, a decis păstrarea neutralității și accelerarea pregătirii armatei. Hotărârea s-a dovedit una dintre cele mai inspirate decizii strategice din istoria României moderne. Cei doi ani de neutralitate au permis consolidarea capacității militare și desfășurarea unor negocieri diplomatice intense cu Antanta.
Momentul în care România și-a jucat destinul
În august 1916, după îndelungi tratative, România a semnat convențiile politice și militare cu Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia. Marile puteri ale Antantei recunoșteau drepturile României asupra teritoriilor locuite majoritar de români din Imperiul Austro-Ungar. Era pentru prima dată când obiectivul unirii tuturor provinciilor românești primea o asemenea recunoaștere diplomatică.
Momentul a fost ales deoarece ofensiva rusă Brusilov slăbise temporar Austro-Ungaria, iar liderii români au considerat că exista o fereastră strategică favorabilă. La 27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei.
Campania militară avea să fie dramatică. Trupele române au fost obligate să se retragă în Moldova, Bucureștiul a fost ocupat, iar statul român s-a aflat în fața celui mai dificil moment din existența sa modernă. În vara anului 1917, rezistența de la Mărăști, Mărășești și Oituz a împiedicat însă distrugerea armatei române și a păstrat deschisă perspectiva unei victorii. Schimbarea decisivă avea să vină în 1918, când prăbușirea Austro-Ungariei și înfrângerea Puterilor Centrale au creat cadrul politic pentru realizarea idealului național.
Drumul către România Mare
Anul 1918 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din întreaga istorie românească. Basarabia a decis unirea cu România la 27 martie. Bucovina a urmat la 28 noiembrie. La 1 decembrie, Adunarea Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României. România Mare devenea realitate.
Suprafața țării aproape s-a dublat, populația a depășit 16 milioane de locuitori, iar Bucureștiul devenea capitala unuia dintre cele mai importante state din Europa Centrală și de Est.
Privind în urmă, legătura dintre 28 iulie 1914 și 1 decembrie 1918 apare limpede. Conflictul care a provocat cea mai mare tragedie a începutului de secol XX a deschis, în același timp, fereastra istorică prin care românii au reușit să își împlinească proiectul național.
1919. România și stabilizarea Europei Centrale
Consecințele războiului nu s-au încheiat odată cu armistițiul. În 1919, armata română a intervenit împotriva Republicii Sovietice Ungare conduse de Béla Kun, iar ocuparea Budapestei a pus capăt unuia dintre primele regimuri bolșevice instalate în Europa.
Prin această intervenție, România a contribuit la stabilizarea unei regiuni aflate într-o profundă criză politică și militară. În anii care au urmat, statul român avea să joace un rol important în sistemul de alianțe construit pentru menținerea păcii în Europa Centrală și de Est.
Ce spune 28 iulie 1914 generațiilor de astăzi
La mai bine de un secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, lumea traversează din nou o perioadă marcată de tensiuni strategice, competiție între marile puteri și războaie purtate în imediata vecinătate a României. Invazia rusă în Ucraina a demonstrat că războiul convențional nu aparține trecutului, iar securitatea europeană continuă să depindă de alianțe solide, de capacitatea statelor de a se apăra și de maturitatea deciziilor politice.
Istoria verii anului 1914 arată cât de repede poate scăpa de sub control o criză regională atunci când diplomația cedează locul confruntării militare. Liderii europeni ai vremii anticipau un conflict scurt. Patru ani mai târziu, continentul era devastat, milioane de familii își pierduseră apropiații, iar ordinea politică a Europei dispăruse aproape complet. Pentru România, lecția acelui moment rămâne una profundă. Deciziile strategice luate cu răbdare, construirea unor alianțe credibile și evaluarea atentă a interesului național pot schimba destinul unei țări pentru generații întregi.
O dată care aparține prezentului, nu doar trecutului
Pentru mulți, 28 iulie 1914 pare o simplă pagină din manualele de istorie. În realitate, România contemporană își are o parte importantă din originile sale politice și teritoriale în evenimentele declanșate în acea zi.
Fără prăbușirea imperiilor provocată de Marele Război, idealul unirii tuturor românilor ar fi rămas, cel mai probabil, o aspirație politică greu de transformat în realitate – contextul internațional favorabil realizării Marii Uniri fiind altfel mult mai dificil de imaginat. Sacrificiul sutelor de mii de militari români, diplomația desfășurată în anii neutralității și deciziile asumate de liderii vremii au făcut posibilă apariția României Mari.
La 112 ani de la începutul Primului Război Mondial, această dată continuă să vorbească despre responsabilitatea liderilor politici, despre costul uriaș al conflictelor și despre faptul că marile transformări istorice apar, de multe ori, în cele mai dificile momente ale unei națiuni.
Pentru România, 28 iulie 1914 nu reprezintă doar începutul celei mai mari conflagrații pe care o cunoscuse lumea până atunci. Reprezintă prima filă a unui drum care avea să ducă la împlinirea idealului național și la definirea României moderne. Tocmai de aceea, această zi rămâne una dintre cele mai importante borne ale memoriei istorice românești, iar semnificația ei depășește cu mult simpla comemorare a unui eveniment petrecut cu mai bine de un secol în urmă – reprezentând începutul drumului care avea să ducă la Marea Unire și una dintre cele mai importante răscruci din întreaga sa istorie modernă.