Sute de oameni au traversat centrul Chișinăului cerând ca monumentele comuniste să părăsească piețele orașului și să fie mutate în muzeu. Dincolo de traseul marșului, manifestația civică „Un viitor european fără monumente comuniste” a deschis una dintre cele mai importante și sensibile dezbateri despre viitorul Republicii Moldova. Tema depășește mutarea unor monumente sovietice în muzee și ajunge în centrul unei întrebări esențiale: poate un stat care își dorește integrarea în Uniunea Europeană să păstreze în piețele sale simbolurile regimului care a ocupat Basarabia și a încercat să îi schimbe identitatea? Răspunsul privește memoria istorică, identitatea națională și direcția pe care Republica Moldova o va urma în anii următori.
Independența nu a închis capitolul moștenirii sovietice
Republica Moldova și-a proclamat independența în august 1991, însă desprinderea de moștenirea simbolică a Uniunii Sovietice a rămas incompletă. În timp ce majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est au eliminat rapid simbolurile regimului comunist din spațiul public, la Chișinău procesul a avansat lent, iar numeroase monumente sovietice au rămas în piețele și parcurile orașelor.
Acest context explică importanța marșului organizat de Liga Studenților din Basarabia împreună cu istorici, profesori și reprezentanți ai societății civile. Participanții au cerut mutarea monumentelor dedicate Komsomolului, Armatei Roșii și altor simboluri comuniste în muzee sau spații special amenajate, unde să poată fi înțelese în contextul istoric în care au fost ridicate.
O participantă a sintetizat foarte bine această idee: „Eu cred că aceste monumente trebuie puse în muzeu, deoarece, cât de rea nu ar fi istoria noastră, ea trebuie ținută minte. Noi mereu să știm prin ce a trecut țara noastră, care au fost durerile.”
Aceeași filozofie a stat la baza procesului de decomunizare desfășurat în aproape toate statele fostului bloc comunist.
Europa și-a mutat trecutul în muzee
Republica Moldova rămâne printre puținele state din fostul spațiu sovietic care păstrează încă un număr important de monumente comuniste în locuri reprezentative. Potrivit cercetărilor istorice, în republică există cel puțin 17 monumente dedicate lui Vladimir Lenin și două dedicate lui Karl Marx, la care se adaugă monumente ale lui Grigori Kotovski, Serghei Lazo și ale altor lideri bolșevici. Dacă sunt incluse monumentele Armatei Roșii și ansamblurile memoriale sovietice, numărul lor ajunge la câteva sute.
În schimb, Ucraina a eliminat până în 2020 peste 2.000 de monumente comuniste, Estonia a decis relocarea a 244 dintre cele 322 de monumente sovietice inventariate, Letonia a îndepărtat peste 120 de monumente, iar Lituania, Polonia, Cehia și Slovacia au încheiat acest proces cu ani în urmă, mutând simbolurile comuniste în muzee și redefinind spațiul public în jurul valorilor democratice. Germania a păstrat simbolurile nazismului exclusiv în muzee și centre de documentare, iar statele postcomuniste au aplicat mai târziu aceeași logică în raport cu simbolurile totalitare. Toate aceste state au ales să păstreze memoria istorică, însă au separat-o de simbolurile care glorificau regimurile totalitare.
De ce a rămas Republica Moldova în urmă?
Răspunsul se află în evoluția politică a ultimelor trei decenii. După destrămarea Uniunii Sovietice, o parte importantă a fostei nomenclaturi comuniste și-a păstrat influența în instituțiile statului, iar conflictul din Transnistria a mutat atenția autorităților spre problemele de securitate. În acest context, dezbaterea privind memoria istorică a fost amânată, iar monumentele sovietice au rămas aproape neschimbate.
Unele au fost privite drept simple vestigii istorice, altele au devenit instrumente politice pentru formațiunile nostalgice după URSS, iar multe au fost acceptate ca elemente obișnuite ale peisajului urban. Astăzi, Republica Moldova continuă să fie una dintre puținele țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în care simbolurile unui regim totalitar ocupă încă spații centrale.
O criză identitară începută în 1940
Discuția despre monumente reflectă o problemă mult mai profundă. După ocuparea Basarabiei în iunie 1940 în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, populația provinciei a trecut prin deportări, foamete organizată, colectivizare și rusificare, iar istoria a fost rescrisă pentru a promova existența unei identități moldovenești separate de cea românească. Teroarea a început cu valurile succesive de deportări din 1941 și 1949, în care zeci de mii de familii au fost trimise în Siberia sau Kazahstan, a continuat cu foametea din anii 1946–1947, considerată de numeroși istorici drept rezultatul politicilor sovietice de rechiziții și colectare forțată, care a provocat moartea a zeci sau chiar sute de mii de oameni, potrivit diferitelor estimări istorice, și s-a adâncit prin colectivizare și rusificare. Trecerea la alfabetul chirilic, inventarea și impunerea teoriei „limbii moldovenești” ca entitate diferită de cea română, alături de rescrierea manualelor de istorie, au avut un singur scop: izolarea populației de rădăcinile sale. România era prezentată drept ocupant, iar Uniunea Sovietică drept eliberator.
Ecourile acelei propagande se regăsesc și astăzi. În timpul marșului, un contestatar a strigat: „Peste 650 de mii de oameni au fost omorâți de acești frați români.” Incidentul demonstrează că disputa privind memoria istorică este departe de a se fi încheiat. În joc se află mult mai mult decât soarta unor monumente. Este vorba despre identitatea unui stat care, de peste trei decenii, încearcă să își definească locul între moștenirea sovietică și viitorul european.
Istoricii cer ceea ce politica a amânat
Marșul de la Chișinău a readus în centrul dezbaterii publice opiniile unor istorici care susțin de ani buni că integrarea europeană presupune și desprinderea de simbolurile unui regim totalitar.Profesorul Anatol Petrencu a rezumat această întârziere într-o formulare sugestivă: „Timp de 35 de ani, de când Moldova e stat independent, era bine să ne debarasăm de această moștenire sovietică, deoarece în politica externă prioritar este integrarea în Uniunea Europeană.”
Mesajul său depășește problema câtorva monumente și privește modul în care o societate își reconstruiește reperele istorice. În timp ce Polonia, Cehia și statele baltice au redefinit rapid spațiul public după căderea comunismului, Republica Moldova a rămas prinsă între memoria ocupației sovietice și proiectul integrării europene.
La rândul său, istoricul Anatol Țăranu a formulat aceeași idee într-un registru mai tranșant: „Atât timp cât Republica Moldova va continua să glorifice ceea ce este antinațional, ceea ce se leagă cu anii de ocupație, cu regimul de ocupație, atâta timp vom rămâne cea mai săracă țară din Europa”.
Dincolo de forța afirmației, mesajul este limpede: monumentele din piețele unui oraș transmit valorile pe care o comunitate alege să le promoveze. De aceea, locul simbolurilor ideologice este muzeul, iar spațiul public trebuie să reflecte identitatea și aspirațiile unei societăți democratice.
Un context geopolitic tensionat și un cadru legal existent
Dezbaterea are loc într-un moment în care Republica Moldova negociază aderarea la Uniunea Europeană și se confruntă cu o competiție tot mai intensă între influența occidentală și cea rusă. În acest context, monumentele sovietice nu mai sunt privite doar ca vestigii istorice, ci și ca simboluri ale unei memorii colective disputate, care continuă să fie invocată și interpretată diferit de actorii politici aflați în competiție pentru definirea direcției strategice a Republicii Moldova.
Marșul a avut și un rezultat concret. Organizatorii au depus la Ministerul Culturii o notă de poziție prin care solicită declanșarea procedurilor de relocare a monumentelor sovietice. Președintele Ligii Studenților din Basarabia, Silviu Plopa, a explicat obiectivul inițiativei: „Noi cerem ca monumentele să nu fie demolate, ci să fie relocate într-un spațiu special amenajat, așa cum este muzeul monumentelor comuniste de la Ialoveni. Un exemplu de bună practică este Polonia.”
Ministerul Culturii și-a exprimat disponibilitatea de a analiza această inițiativă în cadrul legislației existente. Secretarul de stat Corneliu Cirimpei a precizat că administrațiile publice locale trebuie să adopte hotărârile necesare și să înainteze solicitările către minister, care poate continua procedura legală. Cu alte cuvinte, problema nu mai ține de lipsa unui cadru juridic, ci de voința administrațiilor locale și de disponibilitatea clasei politice de a continua procesul de desprindere de moștenirea sovietică.
Drumul spre Europa trece prin asumarea trecutului
Participarea numeroasă a studenților, profesorilor, istoricilor și reprezentanților societății civile arată că dezbaterea despre memoria istorică a depășit mediul academic și a devenit o temă de interes public.
Experiența europeană este relevantă. Germania, Polonia, statele baltice și Ucraina au ales să păstreze memoria regimurilor totalitare în muzee și memoriale, iar piețele orașelor au fost dedicate valorilor democratice și personalităților care definesc identitatea națională. Republica Moldova se află astăzi în fața aceleiași alegeri. Integrarea europeană presupune reforme economice și instituționale, dar și asumarea fără echivoc a propriei istorii.
România și continuitatea istorică
Discuția despre monumentele sovietice conduce inevitabil către întrebarea privind identitatea Republicii Moldova. Basarabia a făcut parte din Principatul Moldovei și din Regatul României până în iunie 1940, când ocupația sovietică a rupt această continuitate și a încercat să impună o identitate diferită de cea românească. Monumentele ridicate după acel moment au avut rolul de a legitima noua ordine politică și de a transforma ocupația într-o realitate aparent firească.
Pentru o parte importantă a istoricilor și a societății civile, recuperarea adevărului istoric și reconectarea la spațiul cultural românesc reprezintă componente ale aceluiași proiect european. Prin apartenența sa la Uniunea Europeană și NATO, prin limba comună și patrimoniul istoric împărtășit de cele două maluri ale Prutului, România reprezintă pentru Republica Moldova cel mai apropiat reper al integrării europene. Din această perspectivă, marșul de la Chișinău vorbește despre mai mult decât mutarea unor monumente. El marchează începutul unei dezbateri privind direcția în care Republica Moldova își construiește viitorul.
O alegere care privește generațiile viitoare
În discursul susținut la începutul manifestației, președintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Cătălin Șerban, a sintetizat miza întregului demers: „Monumentele sovietice aparțin trecutului și tocmai de aceea locul lor firesc este într-un muzeu, unde pot fi înțelese în contextul epocii care le-a produs. Spațiul public trebuie să vorbească despre libertate, demnitate, identitate și valorile pe care dorim să le lăsăm moștenire copiilor noștri.”
Acesta este mesajul care s-a desprins din întreaga manifestație. O societate matură își păstrează memoria, își studiază trecutul și îl transmite generațiilor viitoare, dar își construiește prezentul în jurul simbolurilor care exprimă libertatea, democrația și identitatea națională. Relocarea monumentelor sovietice într-un muzeu nu va schimba singură destinul Republicii Moldova. Ea poate deveni însă un gest simbolic prin care statul își afirmă apartenența la valorile europene și închide un capitol început în vara anului 1940.
Marșul de la Chișinău arată că această dezbatere a intrat într-o etapă nouă. În joc nu se află doar viitorul unor monumente, ci felul în care Republica Moldova își va defini identitatea în Europa secolului XXI. Iar dacă integrarea europeană reprezintă obiectivul strategic al statului, asumarea adevărului istoric și reașezarea simbolurilor în locul care li se cuvine devin pași firești ai acestui parcurs.
În toate capitalele Europei, monumentele din piețele centrale spun povestea pe care o națiune alege să o transmită generațiilor viitoare. La Chișinău, întrebarea nu mai este dacă trecutul sovietic trebuie păstrat, ci unde îi este locul: în centrul orașului sau în muzeu. Răspunsul la această întrebare va spune mai bine decât orice discurs politic în ce direcție își construiește Republica Moldova viitorul.