Comuniștii de rit nou din Parlamentul de la Chișinău au oferit joi o imagine care a trezit amintiri dureroase. În timp ce legislativul a comemorat victimele primului val de deportări staliniste din 12-13 iunie 1941, unii deputați ai opoziției pro-ruse au rămas așezați în bănci, refuzând să se ridice în semn de respect pentru zecile de mii de basarabeni smulși din casele lor și trimiși în Siberia și în Kazahstan. Un gest care, pentru mulți, nu exprimă doar lipsă de decență politică, ci și continuitatea unei mentalități bolșevice incapabile să condamne fără echivoc crimele regimului sovietic.
85 de ani de la deportări. Tot Parlamentul de la Chișinău s-a ridicat în picioare — în afară de comuniști
Contextul comemorării este unul deosebit de sensibil în Republica Moldova. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, autoritățile sovietice au declanșat primul mare val de deportări din Basarabia și nordul Bucovinei, zeci de mii de oameni fiind arestați, deportați sau separați de familii și trimiși în Siberia și Kazahstan. Istoricii consideră operațiunea una dintre cele mai grave represiuni împotriva populației românești din teritoriile ocupate de URSS.
La împlinirea a 85 de ani de la tragedie, autoritățile de la Chișinău au organizat manifestări de comemorare și au relansat discuția privind sancționarea negării crimelor staliniste, considerând păstrarea memoriei victimelor o obligație morală a statului.
În debutul ședinței plenare, președintele Parlamentului Igor Grosu a propus un minut de reculegere în memoria victimelor. Toți deputații s-au ridicat în picioare. Toți, în afară de grupul comuniștilor lui Vladimir Voronin.
România a pornit să aducă Basarabia acasă la doar 9 zile de la momentul deportărilor
Deportările din noaptea de 12-13 iunie 1941 au fost posibile tocmai pentru că autoritățile sovietice nu știau cu exactitate data la care Germania și România urmau să declanșeze ofensiva împotriva URSS și considerau că au suficient timp pentru a-și consolida controlul asupra teritoriilor anexate în 1940.
Stalin nu a crezut că Hitler va ataca URSS în iunie 1941
La acel moment, Stalin nu credea că atacul este iminent, deși serviciile sovietice primiseră numeroase avertismente privind pregătirile militare germane. Stalin a refuzat să creadă că Adolf Hitler va deschide un al doilea front înainte de a încheia războiul cu Marea Britanie. Astfel, în iunie 1941, conducerea sovietică continua să administreze teritoriile recent ocupate ca și cum ar fi avut la dispoziție luni sau ani pentru sovietizare.
Eliminarea elitelor și a elementelor antisovietice din Basarabia și din teritoriile anexate
Toate deportările făceau parte dintr-un plan mai amplu, astfel încât operațiunea din Basarabia nu a fost una improvizată. Ea a fost pregătită luni de zile de NKVD și a vizat toate teritoriile anexate de URSS în 1940: Basarabia și nordul Bucovinei, statele baltice, vestul Ucrainei și vestul Belarusului. Scopul era eliminarea elitelor locale și a celor considerați „elemente antisovietice” — foști funcționari români, primari, polițiști, militari, intelectuali, comercianți, preoți și țărani înstăriți.
Moscova se temea de o revoltă în caz de război. Conducerea sovietică știa că populația din Basarabia era în mare parte ostilă regimului instaurat după ultimatumul din iunie 1940. În eventualitatea unui conflict cu România, aceste categorii puteau deveni sprijin pentru armata română. Deportările au avut și un caracter preventiv, urmărind eliminarea persoanelor considerate capabile să organizeze rezistență sau să colaboreze cu un eventual inamic.
Ofensiva româno-germană a surprins autoritățile bolșevice
Ofensiva româno-germană a surprins autoritățile locale la numai zece zile după deportări, pe 22 iunie 1941. Atunci Germania a lansat Operațiunea Barbarossa, iar România a intrat în război pentru recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Multe structuri sovietice din provincie au fost prinse nepregătite de ritmul rapid al evenimentelor.
Ironia istoriei este că, în timp ce mii de basarabeni erau încă transportați spre Siberia în vagoane de marfă, frontul se apropia deja de Nistru. Invazia nu a oprit imediat mecanismul represiv. Numeroși deportați au ajuns la destinație după declanșarea războiului, iar alte arestări și execuții au avut loc în timpul retragerii sovietice din Basarabia.
Inițiative nefinalizate pentru comemorarea acestei zile
În 2016 a existat o inițiativă legislativă pentru instituirea unei zile de comemorare a victimelor represiunilor și deportărilor staliniste. În dezbateri, Guvernul de la Chișinău a susținut ideea unei zile unice de comemorare, propunând data de 6 iulie, asociată celui mai amplu val de deportări din 1949, și nu 13 iunie.
Cu toate acestea, zilele de 12-13 iunie sunt comemorate anual prin ceremonii oficiale, mesaje ale autorităților și evenimente publice, deoarece marchează primul val de deportări staliniste din 1941. De ani buni, președinția, guvernul și organizațiile foștilor deportați organizează manifestări de comemorare în aceste zile.
La Chișinău, comemorarea este marcată prin expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată în Piața Marii Adunări Naționale. Anul acesta, expoziția ajunge și la Bălți — „Trenul Durerii” face opriri în ambele orașe.
Concluzie
Din perspectivă istorică, deportările din 12-13 iunie 1941 reprezintă ultimul mare act al sovietizării forțate a Basarabiei înainte ca războiul să schimbe radical situația militară și politică din regiune. Mulți istorici consideră că operațiunea a avut și rolul de a „curăța” spatele frontului sovietic de persoanele percepute ca loiale României, într-un moment în care tensiunile cu Berlinul și Bucureștiul deveniseră deja evidente. Astfel, deportările nu au fost în contradicție cu apropierea războiului, ci, într-o anumită măsură, au fost pregătite tocmai din perspectiva posibilității unui conflict.
Ceea ce au făcut parlamentarii comuniști nu este doar un gest de sfidare, ci o demonstrație că reflexele bolșevice încă respiră în politica de la Chișinău. La 85 de ani de la trenurile morții care au plecat spre Siberia, unii deputați nu găsesc nici măcar puterea de a se ridica în picioare pentru memoria victimelor.