27 iulie 2026

K ASE a făcut istorie. Președinta Indiei, Droupadi Murmu, primește titlul de Doctor Honoris Causa și deschide o nouă eră a relației România–India

Bucureștiul a găzduit unul dintre cele mai importante momente academice ale vizitei istorice efectuate de președinta Indiei în România. Academia de Studii Economice i-a conferit Excelenței Sale Droupadi Murmu titlul de Doctor Honoris Causa, cea mai înaltă distincție academică a universității, într-o ceremonie care a depășit cadrul protocolar și a transmis un mesaj despre viitorul cooperării dintre România și India în educație, cercetare și inovare.

Ceremonia de la Academia de Studii Economice din București a reprezentat unul dintre momentele centrale ale vizitei oficiale efectuate de președinta Republicii India, Droupadi Murmu, în România, în perioada 23–25 iulie. Distincția i-a fost acordată în semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea serviciului public, la promovarea educației și la consolidarea relațiilor internaționale.

Primind titlul de Doctor Honoris Causa, președinta Indiei a dedicat această onoare celor 1,4 miliarde de cetățeni ai Indiei, dar și prieteniei dintre popoarele român și indian.

„Accept această recunoaștere cu smerenie, în numele celor 1,4 miliarde de indieni, ca o reflectare a prieteniei durabile dintre popoarele Indiei și României”, a declarat Droupadi Murmu.

Educația, cea mai puternică investiție într-o societate

În discursul susținut în fața comunității academice, președinta Indiei a vorbit despre propria experiență de profesor și despre rolul decisiv pe care educația l-a avut în parcursul său profesional și public.

„Această convingere m-a însoțit pe tot parcursul anilor mei de serviciu public: educația nu este doar un mijloc de afirmare individuală, ci cea mai sigură temelie a unei societăți juste și incluzive”, a afirmat șeful statului indian.

Murmu a subliniat că relațiile dintre România și India se bazează pe respect reciproc, încredere și valori democratice comune, iar universitățile au un rol esențial în consolidarea acestui parteneriat.

Ea a remarcat că România a pregătit de-a lungul deceniilor numeroși studenți indieni în domenii precum medicina, ingineria și tehnologia și a lansat un apel pentru dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare, precum și pentru extinderea schimburilor de profesori și studenți între cele două state.

Inteligența artificială are nevoie de etică

În contextul transformărilor tehnologice accelerate, președinta Indiei a avertizat că progresul științific trebuie însoțit de responsabilitate.

„Astăzi, când lumea este remodelată de inteligența artificială, tehnologiile digitale și alte progrese științifice rapide, universități precum aceasta au o responsabilitate și mai mare de a se asigura că cunoașterea este ghidată de înțelepciune, etică și compasiune”, a declarat Droupadi Murmu.

Adresându-se studenților, aceasta i-a încurajat să privească succesul dincolo de carieră și rezultate profesionale.

„Vă doresc să rămâneți curioși în căutarea cunoașterii, încrezători în propriile capacități și plini de compasiune în acțiunile voastre, folosindu-vă talentul pentru a construi punți între culturi și pentru a contribui la o lume mai pașnică și mai prosperă”, a transmis președinta Indiei.

Nicolae Istudor: „Universitățile construiesc punți care rezistă timpului”

După ceremonie, rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, a transmis un mesaj care sintetizează semnificația evenimentului.

„Universitățile construiesc punți care rezistă timpului. Ceremonia de astăzi exprimă convingerea că dialogul academic, respectul reciproc și cooperarea internațională sunt valori care apropie oameni, instituții și națiuni.”

Rectorul ASE a adăugat:

„Am avut onoarea de a conferi, în numele Academiei de Studii Economice din București, titlul de Doctor Honoris Causa Excelenței Sale Droupadi Murmu, Președintele Republicii India. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea unei ceremonii de înaltă ținută academică.”

Cea mai înaltă distincție academică a ASE

Fondată în 1913, Academia de Studii Economice din București este cea mai veche și cea mai importantă instituție românească de învățământ superior dedicată exclusiv științelor economice, afacerilor și administrației publice.

Titlul de Doctor Honoris Causa reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de universitate unor personalități internaționale cu contribuții remarcabile în domeniul academic, al serviciului public și al cooperării dintre state.

Acordarea acestei distincții președintei Droupadi Murmu completează dimensiunea diplomatică și economică a primei vizite de stat efectuate în România de un președinte al Indiei după mai bine de trei decenii. Dincolo de acordurile economice și de dialogul politic, ceremonia de la Academia de Studii Economice a transmis un mesaj clar: relația dintre România și India se construiește și prin educație, cercetare și schimburi academice, domenii care pot susține pe termen lung dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe care cele două state și-au propus să îl atingă în următorii ani.

ETICHETE:
Enable Notifications OK No thanks