Timp de mai multe decenii, investițiile în apărare au fost privite în România aproape exclusiv prin prisma costurilor: achiziții militare, obligații asumate în NATO și presiuni bugetare. Astăzi, însă, contextul european începe să schimbe această logică. Odată cu semnarea programului SAFE (Security Action for Europe), apărarea nu mai este prezentată doar ca o necesitate strategică, ci și ca un posibil motor de reindustrializare și dezvoltare economică.
Programul european SAFE poate pune la dispoziția României peste 16 miliarde de euro pentru proiecte din domeniul apărării și dezvoltării capacităților industriale asociate. Dar adevărata miză nu este doar securitatea militară, ci dacă România va reuși să transforme această finanțare într-un proiect de dezvoltare economică pe termen lung. Pentru țara noastră, miza este uriașă. Guvernul estimează că, prin acest mecanism european, România ar putea avea acces la finanțări de peste 16 miliarde de euro – a doua cea mai mare sumă din Uniunea Europeană, după Polonia. Oficial, mesajul este optimist: locuri de muncă, fabrici modernizate, producție locală și integrarea companiilor românești în lanțurile europene de aprovizionare militară.
Însă, dincolo de entuziasmul politic apare o întrebare esențială: cât din această valoare economică va rămâne efectiv în România? Programul SAFE ar putea reprezenta începutul unei modernizări industriale reale în domeniul apărării sau, dimpotrivă, încă un episod în care fonduri masive sunt absorbite fără un impact structural major asupra economiei locale.
Ce este, de fapt, programul SAFE
SAFE – Security Action for Europe – este noul instrument financiar european creat pentru consolidarea capacităților de apărare și stimularea cooperării între statele membre. Lansat în contextul deteriorării mediului de securitate european după războiul din Ucraina și al nevoii de reducere a dependențelor externe, mecanismul urmărește accelerarea finanțării proiectelor strategice din domeniul apărării și al infrastructurii asociate.
Programul permite accesarea unor împrumuturi europene avantajoase pentru proiecte de securitate și apărare, în cadrul inițiativei mai largi ReArm Europe – Readiness 2030. La nivel european, pachetul total poate ajunge la aproximativ 150 de miliarde de euro. În cazul României, suma estimată depășește 16 miliarde de euro, bani care ar putea fi utilizați atât pentru achiziții militare, cât și pentru dezvoltarea infrastructurii industriale și logistice aferente. Spre deosebire de programele clasice de înzestrare, SAFE introduce o schimbare de filozofie: accentul nu mai cade exclusiv pe cumpărarea de echipamente din exterior, ci pe dezvoltarea unei baze industriale europene capabile să producă și să întrețină tehnologia militară în interiorul Uniunii Europene.
Unde ar putea merge banii: autostrăzi, muniție, fabrici și transfer tehnologic
La nivel oficial, autoritățile române susțin că programul SAFE nu înseamnă doar achiziții de armament, ci o oportunitate pentru dezvoltarea unor capacități industriale interne care, în teorie, ar putea rămâne funcționale mult timp după finalizarea contractelor militare. Printre proiectele discutate se află producția locală de muniție, modernizarea unor capacități industriale existente, dezvoltarea de sisteme de apărare aeriană, platforme logistice, vehicule blindate și infrastructură asociată. În paralel, o parte a finanțării ar putea susține proiecte strategice de transport relevante pentru mobilitatea militară, precum segmente din Autostrada Moldovei (A7), conexiunile rutiere către Portul Constanța sau infrastructura de transport care facilitează deplasarea rapidă a echipamentelor și trupelor către flancul estic al NATO.
Această abordare marchează o schimbare importantă față de paradigma ultimelor decenii, în care România a rămas în principal un cumpărător de tehnologie militară produsă în alte state. Teoretic, SAFE ar putea genera simultan:
- investiții industriale directe;
- locuri de muncă specializate;
- dezvoltarea unor lanțuri locale de furnizori;
- creșterea transferului tehnologic către companii românești;
- integrarea industriei naționale în ecosistemul european de apărare.
O direcție strategică ce trebuie exploatată este componenta de „dublă utilizare” (dual-use). Investițiile nu ar trebui să se limiteze strict la echipamente militare, dependente de ciclul cererii de pe front, ci să fie direcționate către tehnologii care au și aplicații civile (drone, sisteme de monitorizare, comunicații securizate), asigurând astfel viabilitatea economică pe termen lung. În egală măsură, România trebuie să capitalizeze pe expertiza sa consacrată în sectorul IT. Integrarea companiilor de software românești în lanțurile de valoare ale SAFE este esențială pentru a trece de la simpla asamblare de componente metalice la furnizarea „creierului” sistemelor de apărare (software de management, criptare, analiză de date). Fără o astfel de integrare, riscăm să livrăm doar „caroseria”, în timp ce inovația va fi capturată de partenerii externi.
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, susține că una dintre condițiile negociate este localizarea unei părți importante a producției, cu obiectivul de a depăși pragul de 50% producție realizată în România pentru anumite proiecte strategice. Dacă acest obiectiv va fi atins, programul ar putea revitaliza segmente industriale aflate de ani de zile în stagnare sau declin. Fabrici de stat și private, inclusiv companii aflate sub umbrela ROMARM, ar putea reveni într-un circuit economic relevant, nu doar ca subcontractori, ci și ca participanți activi la producție, mentenanță și dezvoltare tehnologică. Pentru o economie care a pierdut în ultimele trei decenii o parte semnificativă din baza sa industrială, o astfel de oportunitate poate avea o importanță semnificativă.
Marea întrebare: câți bani rămân efectiv în România?
Totuși, experiențele anterioare obligă la prudență. În trecut, simpla achiziție de tehnică militară din străinătate nu a produs automat dezvoltare industrială locală. De multe ori, impactul economic s-a limitat la contracte punctuale, fără efecte structurale consistente asupra economiei naționale.
Diferența reală dintre succes și eșec va fi dată de câteva elemente esențiale: gradul de integrare a producției locale, capacitatea statului de a negocia transfer tehnologic, transparența procedurilor și implicarea efectivă a companiilor românești în execuția proiectelor. Fără aceste condiții, există riscul ca SAFE să funcționeze în principal ca un mecanism european de finanțare pentru importuri de echipamente produse în alte state membre, în timp ce România ar rămâne doar beneficiar formal al unor contracte cu valoare adăugată limitată. Discuția nu este una pur teoretică. Sindicate, reprezentanți ai industriei și experți economici au atras deja atenția asupra nevoii unei strategii coerente privind utilizarea acestor fonduri. Miza nu este doar achiziția unor sisteme moderne de apărare, ci reconstrucția unei capacități industriale naționale capabile să genereze valoare pe termen lung. Altfel spus, problema nu este dacă România va cheltui banii, ci cum îi va cheltui.
O schimbare de paradigmă în Europa
Dincolo de cazul României, programul SAFE reflectă o transformare mai amplă la nivel european. După decenii dominate de globalizare și delocalizare industrială, statele europene încep să trateze securitatea și competitivitatea industrială ca două teme inseparabile.
Războiul din Ucraina a accelerat această schimbare. Dependența externă pentru muniție, sisteme defensive sau componente strategice a devenit o vulnerabilitate economică și geopolitică evidentă. În acest context, apărarea începe să funcționeze nu doar ca domeniu militar, ci și ca accelerator pentru:
- infrastructură;
- cercetare;
- energie;
- industrie avansată;
- tehnologie.
Pentru multe state europene, inclusiv România, următorii ani ar putea reprezenta începutul unei noi etape de reindustrializare.