Există momente în istorie când alianțele construite sub presiunea prezentului se lovesc de răni care nu s-au vindecat niciodată. Relația dintre Polonia și Ucraina traversează astăzi un astfel de moment. După ani în care agresiunea Rusiei a apropiat cele două state mai mult decât oricând, Varșovia și Kievul au ajuns să se confrunte nu pentru teritorii, nu pentru interese economice și nici pentru strategii militare, ci pentru memorie.
Decizia președintelui polonez Karol Nawrocki de a-i retrage lui Volodimir Zelenski Ordinul Vulturul Alb, cea mai înaltă distincție a statului polonez, și reacția fără precedent a Ucrainei – returnarea decorațiilor de către actualul președinte și de către foștii șefi de stat Leonid Kucima, Viktor Iușcenko și Petro Poroșenko – reprezintă mai mult decât un schimb de gesturi diplomatice. Este semnul că o dispută istorică pe care mulți au crezut-o îngropată a revenit în centrul relațiilor bilaterale.
Solidaritate strategică cu Ucraina, dar memoria Poloniei e vie
Paradoxul este evident. Polonia a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei după invazia rusă din 2022. A primit milioane de refugiați, a devenit principalul coridor logistic pentru ajutorul occidental și a pledat constant pentru sprijinirea Kievului în instituțiile europene și euroatlantice. În multe privințe, Polonia a fost avocatul Ucrainei în Occident.
Și totuși, în spatele acestei solidarități strategice a continuat să existe o întrebare fără răspuns: ce facem cu trecutul?
Pentru polonezi, răspunsul este clar. Masacrele din Volînia și Galiția de Est din anii 1943–1944 reprezintă unul dintre cele mai negre capitole ale istoriei naționale. Zeci de mii de civili polonezi au fost uciși în operațiuni atribuite Armatei Insurecționale Ucrainene (UPA), organizație care urmărea crearea unui stat ucrainean independent și care considera că prezența populației poloneze în acele teritorii trebuie eliminată. În memoria colectivă poloneză, Volînia este sinonimă cu genocidul.
UPA și Stepan Bandera: simboluri naționale pentru ucraineni
Pentru ucraineni însă, aceeași organizație ocupă un loc diferit în istorie. UPA este văzută de mulți drept una dintre forțele care au luptat împotriva dominației sovietice și pentru independența națională. Liderii săi, în special Stepan Bandera, sunt considerați de o parte a societății simboluri ale rezistenței naționale. Astfel, ceea ce pentru polonezi reprezintă o organizație criminală, pentru numeroși ucraineni reprezintă un simbol al luptei pentru libertate.
Aici se află esența conflictului.
Memoria excede diplomația
Nu este vorba doar despre fapte istorice, ci despre identitate. Despre modul în care două națiuni își construiesc propria poveste. Polonia cere condamnarea fără echivoc a crimelor UPA. Ucraina refuză să accepte că întreaga moștenire a unei mișcări care a luptat pentru independență poate fi redusă la acele crime.
Problema este că memoria nu funcționează după regulile diplomației. Diplomații pot negocia tarife comerciale, acorduri militare sau pachete de ajutor. Istoria însă nu poate fi renegociată. Fiecare generație moștenește propriile traume și propriile mituri fondatoare.
În plus, disputa apare într-un moment politic delicat pentru ambele state. În Polonia, tema Volîniei mobilizează electoratul conservator și naționalist. În Ucraina, aflată în plin război existențial cu Rusia, orice atac la adresa simbolurilor naționale este perceput ca o încercare de subminare a unității interne. Astfel, liderii de la Varșovia și Kiev sunt împinși nu spre compromis, ci spre poziții tot mai ferme.
Kremlinul în avantaj din această situație
Cel care privește cu satisfacție această evoluție este Kremlinul. De ani de zile, Moscova încearcă să exploateze divergențele istorice dintre statele Europei Centrale și de Est. O relație tensionată între Polonia și Ucraina slăbește unul dintre cele mai importante parteneriate construite după 2022. Chiar dacă nu va produce o ruptură strategică, orice fisură în încrederea reciprocă reprezintă un avantaj pentru Rusia.
Totuși, ar fi o greșeală să credem că alianța polono-ucraineană se află în pericol de colaps. Interesele geopolitice sunt prea importante. Polonia știe că securitatea sa este strâns legată de supraviețuirea unui stat ucrainean independent. Ucraina știe că are nevoie de sprijinul polonez pentru a rămâne conectată la Occident. Geografia și realitatea strategică sunt mai puternice decât emoțiile momentului.
Concluzie
Însă episodul actual transmite un avertisment important. Solidaritatea construită în fața unui inamic comun nu șterge automat conflictele trecutului. Ele pot fi amânate, dar nu dispar.
Poate că adevărata lecție a acestei crize este aceea că Europa de Est nu a încheiat încă toate socotelile cu secolul XX. În timp ce liderii discută despre reconstrucția Ucrainei, despre securitatea continentului și despre viitorul Uniunii Europene, umbrele Volîniei continuă să bântuie prezentul.
Iar atunci când președinți își returnează decorații și aliați își contestă eroii, devine evident că uneori trecutul nu este doar o lecție de istorie. Este un actor politic care continuă să influențeze prezentul.
Polonia și Ucraina vor rămâne, cel mai probabil, partenere strategice. Însă parteneriatul lor va fi de acum înainte însoțit de o întrebare incomodă: cât de solidă poate fi o alianță între două națiuni care nu reușesc să fie de acord asupra propriei istorii?