fbpx
29 aprilie 2025

România la Limită: Criza Datoriei Publice și Amanetarea Viitorului

Europa, bătrâna doamnă cu părul presărat de stele, privește în tăcere cum România, copilul ei impetuos, dansează pe marginea unei prăpastii fiscale săpate cu propriile mâini.

Erste Bank, profetul rece al piețelor financiare, avertizează: fără un al doilea pachet fiscal, care să reducă deficitul public la 7% din PIB — și amânat până acum datorită alegerilor — România riscă retrogradarea la junk de către agențiile de rating — nu ca un accident, ci ca o concluzie firească a unei dezordini politice și mai ales fiscale prelungite.

Ce ar putea fi acest nou pachet fiscal? Un colac de salvare rațional sau doar o improvizație grăbită pe fundalul unei scene politice dominate de alegeri interminabile?

Previziunile sunt necruțătoare: în 2034, datoria publică a României ar putea depăși pragul de 100% din PIB. Imaginea este grotescă: un balon umflat cu promisiuni electorale, plutind precar deasupra unei economii fără ancore. Deja, între 2019 și 2024, datoria a crescut de la 39% la peste 55% din PIB — un salt imprudent, asemănător unui Icar orbit de propria ambiție.

Deficitul bugetar al României pentru 2024? 9,28%, calculat după metodologia ESA. Și Polonia a depășit ținta fixată inițial, 6,6% față de 5,8% din PIB, dar, totuși, între România și Polonia în materie de deficit bugetar este o diferență de 2,7% din PIB.

Pentru 2025, guvernul promite un deficit sub 7%. Însă promisiunile, într-o Românie electorală, au consistența aburilor de toamnă: dense la apariție, disipate la primul vânt serios.

În proceduri de infringement datorită deficitului excesiv, România joacă rolul elevului recidivist prins din nou cu lecțiile nefăcute sub privirea necruțătoare a Bruxelles-ului.

În tot acest timp, țara își poartă cu mândrie o coroană otrăvită: cea mai ridicată inflație negativă din Uniunea Europeană, 5,1% în martie. O medalie nedorită, simbolul unei economii care pierde bătălii tăcute în fiecare zi.

Pentru cetățeanul obișnuit — Ion de la colțul străzii sau Maria de la casa de marcat — aceste cifre abstracte se traduc în scumpiri, salarii care își pierd greutatea și viitoruri care se îngustează.

Rețeta propusă? Un nou pachet fiscal. În teorie, un pas spre responsabilitate. În practică, o încercare de a lipi cu bandă adezivă fisurile unei corăbii politice și economice aflate în derivă.

Cine va conduce această manevră? Un guvern lipsit de busolă sau o opoziție mai preocupată de naufragiul adversarului decât de salvarea comună?

Fiecare procent adăugat la deficit este o treaptă în plus pe scara care coboară spre prăpastie. Fiecare leu împrumutat astăzi este o povară pe umerii generațiilor care nu au fost consultate.

Dansăm, da. Dar întrebarea rămâne: cât timp mai putem dansa înainte să cădem?

Poate că vom descoperi un erou neașteptat. Poate că, în cădere, vom învăța să ne reconstruim. Sau poate că vom constata, cu luciditate amară, că prăpastia nu era niciodată atât de adâncă pe cât ne temeam.

TAGS: