Așezat într-o cafenea pe o stradă pietruită a unui oraș european, cu espresso-ul vibrând amar în ceașcă și aerul urban încărcat de notificări și uitare, privesc în jur la cohorta de suflete prizoniere. Oameni cu priviri goale, absorbiți de ecrane care nu mai luminează, ci orbesc.
Așa arată începutul unei noi religii: nu una cu profeți și sfinți, ci cu algoritmi, servere și companii mai aproape de zei decât zeii înșiși.
Google a devenit arhivarul absolut al cunoașterii,
Amazon este motorul compulsiei de a consuma,
iar Meta, curatorul iluziilor sociale.
Aceste entități digitale, omniprezente și invizibile, au țesut o rețea care ne înfășoară subtil, fără să simțim presiunea firelor până nu e prea târziu.
Nu mai e vorba de inovație.
E vorba de colonizare cognitivă.
Fiecare aplicație e o rugăciune, fiecare scroll un act reflex de supunere.
Ne-au învățat să cerem, să dorim, să ne aruncăm atenția ca pe o monedă într-o adâncă groapă algoritmică – fără fund și fără ecou.
Nu ne mai aparținem. Suntem convertiți. Dependenți.
Aceste companii nu sunt binefăcători filantropici.
Sunt arhitecții unei lumi în care participarea nu e voluntară, ci încorporată în însăși structura realității.
Nevoile ne sunt modelate, alegerile simulate, iar liberul arbitru convertit în date de procesat.
Ne aflăm în plină liturghie digitală, unde sacrul nu mai e legătura cu divinitatea, ci cu serverele din Silicon Valley.
Gândirea nu mai este un proces interior, ci o ecuație optimizabilă.
Iar în timp ce ne batem în comentarii despre libertate, valorile sunt remapate în funcție de ROI.
Este, desigur, progres.
Dar un progres orbit de propria viteză.
Un salt tehnologic fără o cartografie morală.
Trăim în economia atenției, unde totul se măsoară, se vinde, se segmentează.
Nu mai există spațiu pentru contemplație.
Timpul tău e ambalat și returnat sub formă de stimul irelevant, dar persistent.
În jurul meu, conversațiile reale dispar.
A rămas doar interacțiunea pe bază de emoji și algoritm.
Zâmbetele au fost înlocuite de reacții automate.
Și când tăcerea se instalează în cafenea, nu e reflecție – e buffering.
Implicații geopolitice
Nu putem ignora implicațiile geopolitice ale acestor platforme.
Ele pot deveni – și devin – instrumente de propagandă, de război informațional, de control subtil, dar omniprezent și eficace.
Europa trebuie să-și recapete suveranitatea digitală,
să-și construiască propriile bastioane cognitive,
altfel va deveni o colonie interactivă, prizonieră între două imperii – al estului autoritar și al vestului algoritmic.
E nevoie de discernământ și viziune,
de o Europă digitală care să-și amintească valorile,
care să refuze să fie redusă la un simplu cluster de date,
și care – într-o lume a competiției marilor puteri –
să își apere interesele cu inteligență și fermitate.
Iar noi, cetățenii,
dacă vrem să păstrăm intact ceea ce face din noi ființe umane, nu doar consumatori, trebuie să învățăm din nou să stăm în tăcere.
- Să ne deconectăm – nu ca o evadare, ci ca un exercițiu necesar de prezervare a sănătății mentale și spirituale.
- Să citim cărți, nu doar postări.
- Să respirăm.
- Să vorbim fără microfon.
- Să nu ne lăsăm reconfigurați de click-uri.
În timp ce soarele se stinge printre clădirile cu arhitectură ambalată pentru Instagram, rămâne întrebarea:
Suntem încă liberi sau doar în standby până la următoarea notificare?