În mijlocul unei lumi aflate într-o continuă turbulență geostrategică, România nu reușește să își facă auzită vocea. Absența de la Conferința de Securitate de la Munchen, care a avut loc între 14-16 februarie 2025, este doar un simptom al unei probleme mult mai adânci: incapacitatea decidenților români de a oferi țării greutate geopolitică.
Mă refer la acea scenă unde liderii europeni discută despre securitatea europeană, relațiile transatlantice și despre stabilitatea globală. România? Pur și simplu, nu era acolo. În timp ce miniștrii de externe din alte state membre ale Uniunii Europene se aflau pe scenă, România stătea pe margine, oferind doar tăcere.
O absență care costă
Mai grav decât atât, România nu a fost invitată nici la primul Summit de urgență, convocat de președintele Franței, Emmanuel Macron, pe 17 februarie. La acest summit informal, care a reunit Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda, Danemarca și Polonia, România a lipsit din nou. Aceasta în condițiile în care pe agenda summitului s-au aflat subiecte cruciale legate de securitatea Europei, strategia în relația cu America și discuțiile dintre Statele Unite și Rusia despre încetarea războiului din Ucraina.
Polonia, tot un stat din Estul Europei, joacă acum un rol central regional, în timp ce României îi lipsește ofensiva diplomatică. România a fost prezentă abia la cel de-al doilea summit informal, convocat de Macron două zile mai târziu, alături de Norvegia, Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia, Belgia și țările baltice.
De ce lipsește România?
Răspunsul este simplu și trist: în ultimii ani, țara noastră nu a reușit să dezvolte o viziune clară și strategică de politică externă. A ratat ocazia de a-și asuma un rol proactiv în regiune și pe scena internațională. România ar putea să joace un rol important în regiune, să creeze oportunități economice și să promoveze valorile democratice. Dar ce vedem, de fapt? Un stat care se mulțumește cu o politică externă reactivă, abia după ce evenimentele se petrec.
Decidenții români par spectatori într-o piesă de teatru internațională, unde alții scriu scenariul și distribuie actorii principali. Nu există nici măcar un semn că România ar fi pregătită să adopte o politică ofensivă privind securitatea națională. Aceste inițiative ar trebui să vină dintr-o înțelegere profundă a contextului geopolitic global.
Oportunități ratate
Pozițiile pe care România le-ar putea ocupa pe marile scene internaționale aduc mai mult decât recunoaștere — aduc beneficii economice, alinierea la politici de securitate favorabile și influență în negocierile globale. Polonia și-a construit o reputație pentru că a făcut aceste alegeri, alegând o politică externă activă, chiar și atunci când nu avea întotdeauna puterea de a impune schimbări imediate.
România poate mai mult
Poate că e o problemă de leadership, poate că e o problemă de viziune, dar cert este că România a ajuns în postura unui stat care, în loc să influențeze agenda internațională, rămâne pe margine.
Povestea este tristă, dar poate fi rescrisă. România nu este un stat fără potențial. Este un stat care nu a învățat cum să își folosească potențialul. A continuat să fie prea timidă, lipsită de viziune și inițiativă. Iar atunci când vine vorba de securitatea europeană, de relațiile transatlantice și de stabilitatea globală, România riscă să rămână un simplu spectator, în loc să devină un jucător activ pe scena internațională.