Întunericul justificărilor întârziate
Este ora trei dimineața într-un oraș care nu doarme niciodată, dar care, în mod ironic, pare mai adormit ca oricând. În fața unui ecran care pulsează cu titluri despre anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, stau cu o bere în mână și cu un sentiment puternic de déjà vu. România a mai fost aici. Și de fiecare dată, justificările au venit prea târziu, incomplete sau nu au venit deloc.
Se spune că democrația moare în întuneric. Dar în cazul nostru, democrația nu doar că moare în întuneric – ea este sufocată lent, cu un sac tras peste cap, în timp ce ni se explică, pe un ton paternalist, că totul este sub control. „Justificările vor veni, explicațiile sunt în pregătire, dar trebuie să înțelegeți complexitatea situației.” Bla, bla, bla.
Un precedent periculos
Comisia de la Veneția a tras deja un semnal de alarmă. Fără o justificare clară și transparentă, anularea alegerilor creează un precedent extrem de periculos pentru democrație. Și, totuși, aici suntem, într-un moment în care autoritățile statului refuză – sau cel puțin ezită – să spună clar ce s-a întâmplat și să prezinte dovezi mai clare și mai transparente cu privire la anularea alegerilor.
Între timp, zvonurile circulă mai rapid decât orice comunicat oficial: au fost interferențe externe, fraude masive, un complot politic care ar face să pălească și cele mai paranoice scenarii. Dar adevărul? Adevărul e undeva clasificat, ascuns în vreo mapă cu ștampila „Strict Secret” pe ea.
Lipsa de transparență, o trădare democratică
Lipsa de transparență nu e doar o greșeală administrativă. Este o formă de abuz, un act de trădare împotriva celor care, încăpățânați, mai cred că votul lor contează.
Peste tot în lumea democratică, alegerile prezidențiale nu sunt doar despre a alege un președinte – sunt despre a valida încrederea populației în instituțiile publice, în politicieni și, în cele din urmă, în democrație. Când oamenii nu mai cred în vot, nu mai cred în nimic. Și când nu mai cred în nimic, totul devine posibil. Inclusiv haosul.
Timpul răspunsurilor, nu al tăcerii
Așa că, în loc să stăm și să așteptăm, poate ar trebui să cerem răspunsuri până când cineva ni le va da. Pentru că, până la urmă, democrația nu moare doar în întuneric. Moare și în liniștea resemnării.