53 views 7 mins 0 comments

                                    Conferințele ROHAEREDITAS 

In BRIEF
septembrie 26, 2024

Patrimoniul cultural : catalizator economic și social și factor cheie în dezvoltarea durabilă

O nouă serie de conferințe ROHAEREDITAS, cel mai amplu program de valorizare a patrimoniului românesc, a avut loc la Constanța, între 25-26 septembrie. 

La eveniment au luat parte reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului (INP), administrației locale, experți ai patrimoniului, arhitecți, istorici, proprietari de monumente istorice, investitori și antreprenori culturali, jurnaliști. Aceștia au purtat discuții interesante și extrem de necesare pentru viitorul orașului Constanța, care au abordat problemele și provocările legate de sprijinirea, punerea în valoarea și promovarea patrimoniului cultural de la malul mării.

„Patrimoniul cultural este un catalizator economic și social și, totodată, un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă.  El poate oferi nenumărate oportunități de dezvoltare locală și regională, pe măsură ce orașele generează idei și favorizează inovarea. A avea grijă de propriul oraș, de propria comunitate înseamnă și a avea grijă de patrimoniul tău cultural, atât material, cât și imaterial”, a spus doamna Oana Zaharia, directorul INP. 

Programul “ROHAEREDITAS” își propune să identifice probleme și să aducă soluții prin conversații, schimburi de idei și bune practici în mai multe orașe din țară pentru a identifica provocările pe care autoritățile naționale și locale din domeniu le întâmpină, dar și pentru a trece în revistă ultimele noutăți în materie de restaurare, conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural românesc.

UPDATE

Doamna Oana Zaharia, director al Institutului Național al Patrimoniului (INP), domnul Ionuț Rusu, viceprimar al municipiului Constanța și domnul Theodor Ichim, proprietarul Vilei Suțu, au luat cuvântul în deschiderea conferinței ROHAEREDITAS organizată de INP la Constanța. 

Cei reuniți la eveniment, au vorbit despre diversitatea, bogăția și unicitatea patrimoniului cultural constănțean, evidențiind modalități pentru protejarea, promovarea și punerea în valoare a acestuia.

Orașul Constanța deține un patrimoniu cultural, multietnic și religios unic in Romania, reflectat mai ales în ecosistemul urban al Centrului Vechi, o „peninsulă misterioasă” . Zona Peninsulară, cu aer de poveste, reflectă cel mai bine unicitatea Constanței: orașul este dovada vie că multe comunități pot conviețui armonios de mai bine de 150 de ani.  Octogonul confesional din Zona Veche, constituit din lăcașe ale diferitelor culte, situate pe o arie foarte restrânsă, este o comoară neprețuită : în zona respectivă se află : Catedrala Sfinții Apostoli Petru si Pavel, Basilica romano-catolică Sfântul Anton de Padova , Biserica greacă Metamorfosis , Biserica armenească Sfânta Maria, Biserica bulgara Sfântul Nicolae, Geamia Hunchiar, Moscheea regală Carol I, Sinagoga de rit așkenaz. Mai mult, șapte din aceste lăcațe sunt în stare de funcționare. 

Mixitatea de culturi de la malul mării se reflectă la scară foarte mare în arhitectura Centrului Vechi : Teatrul Elpis, Casa Embiricos, Casa Hrisicos, Hotel Grand, Casa Manicatide, Casa cu Lei, Casa Zambaccian, Casa Alleon , Farul genovez, Vila Șuțu, Hotelul Intim, Hotelul Palace, clădirea Cazinoului, casele de pe Bulevardul Elisabeta – sunt doar o parte din excepționalul patrimoniu al Constanței. 

Dorim să venim în sprijinul monumentelor, indiferent de regimul de proprietate și să poziționăm patrimoniul acolo unde îi este locul. Prin politici adecvate, patrimoniul cultural poate fi un catalizator de dezvoltare urbană și un factor de progres economic și nu o gaură neagră care înghite bani. Patrimoniul poate fi- și trebuie să fie- atâta vreme cât este abordat cu o viziune clară și pe un termen mediu și lung un factor de progres pentru nivelullocal și regional, dar și pentru nivel național, a declarat doamna Oana Zaharia

UPDATE

Reconstrucția comunitară prin implicarea activă a comunităților, programe educaționale pentru toate segmentele societății, promovarea de inițiative de dezvoltare economică menite să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural – au fost printre temele abordate în cadrul conferinței ROHAEREDITAS organizată de Institutul Național al Patrimoniului (INP) la Constanța. 

„ Este nevoie de o abordare multidisciplinară a patrimoniului. Este nevoie să punem la masă toți actorii implicați, fie ei publici sau privați, pentru că restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului trebuie să fie integrate unei perspective pe termen lung. O viziune consolidată își va spori eficiența prin parteneriate cu mediul economic” , a declarat doamna Oana Zaharia, director al INP.  Totodată, ea a subliniat importanța activării patrimoniului prin expoziții, concerte, evenimente culturale sau prin includerea clădirilor în circuite turistice; acestea sporesc valoarea patrimoniului și, totodată, implică într-un mod interactiv comunitățile, consolidându-le. 

Necesitatea integrării strategiilor de conservare și promovare a patrimoniului în planurile de dezvoltare economică regională și locală, laolaltă cu importanța educației în acest domeniu, atât pentru cei aflați pe băncile școlii, cât și pentru publicul larg au fost, de asemenea, subliniate în cadrul evenimentului.