În ultimele două decenii, România a înregistrat una dintre cele mai rapide rate de creștere economică în raport cu statele membre ale OCDE, proces susținut de integrarea în piețele globale, aderarea la Uniunea Europeană și fluxurile consistente de capital străin, arată Raportul economic OCDE: România 2026 (martie 2026). Această dinamică a determinat o convergență semnificativă a veniturilor, produsul intern brut pe cap de locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) crescând de la aproximativ 43% din media OCDE în 2004 la 71% în 2024. Un rol esențial în acest proces l-a avut creșterea productivității muncii, care a avansat în medie cu 3,6% anual în aceeași perioadă. Atât acumularea de capital, cât și creșterea productivității totale a factorilor (PTF) au contribuit la aceste evoluții, permițând firmelor să producă mai mult cu aceleași resurse și să își consolideze competitivitatea pe piețele internaționale.
Încetinirea productivității și epuizarea modelului de convergență economică
Cu toate acestea, pe măsură ce economia românească se apropie de nivelurile de venit și productivitate ale economiilor dezvoltate, efectele de recuperare încep să se diminueze. În ultimii ani, dinamica productivității a încetinit comparativ cu perioada anterioară pandemiei, iar în 2024 productivitatea muncii a înregistrat chiar o scădere de 1,2%. Această evoluție reflectă necesitatea unei tranziții de la un model de creștere bazat pe costuri reduse și convergență rapidă către unul fundamentat pe valoare adăugată ridicată, inovare și apropierea de frontiera tehnologică. Realizarea acestei tranziții implică investiții susținute în educație, cercetare, absorbția tehnologiilor și consolidarea dinamismului mediului de afaceri.
Decalajele structurale dintre firmele locale și cele străine
O problemă structurală importantă este reprezentată de decalajele semnificative de productivitate între firmele autohtone și filialele companiilor străine. Conform datelor recente, valoarea adăugată brută per angajat este de aproximativ 45.000 EUR în cazul firmelor străine, comparativ cu doar 24.000 EUR în cazul firmelor românești. Acest decalaj limitează efectele de propagare a tehnologiei și cunoștințelor către economia locală. Reducerea diferențelor presupune întărirea capacităților cu capital românesc, facilitarea transferului tehnologic și integrarea mai profundă a acestora în lanțurile globale de valoare. În acest context, analiza sistematică a productivității devine esențială pentru fundamentarea politicilor economice, inclusiv prin operaționalizarea unui Consiliu al Productivității, inițiativă lansată în 2018, dar neimplementată până în prezent.
Productivitate fără transformare internă a firmelor
La nivel microeconomic, creșterea productivității în România a fost determinată în principal de realocarea cotelor de piață către firmele mai productive, mai degrabă decât de îmbunătățiri interne ale performanței firmelor. Această situație indică o capacitate limitată a companiilor de a-și optimiza procesele interne și de a genera creșteri organice de eficiență. Prin urmare, dezvoltarea unor practici moderne de management și îmbunătățirea proceselor operaționale devin priorități esențiale pentru creșterea sustenabilă a productivității.
Salarii în creștere și presiuni asupra competitivității
În paralel, evoluția salariilor a depășit ritmul creșterii productivității. În ultimul deceniu, salariul minim a crescut în medie cu 13% anual, iar compensația per angajat a avansat cu 11% în termeni nominali și 7% în termeni reali anual, depășind aproape dublu creșterea productivității muncii. Această discrepanță a condus la o erodare treptată a competitivității de cost. În plus, creșterea prețurilor interne și inflația persistent peste țintă au amplificat presiunile asupra firmelor, afectând investițiile și planificarea pe termen lung. În acest context, menținerea competitivității necesită orientarea către factori non-cost, precum calitatea produselor, inovarea și sofisticarea producției
Deschiderea comercială și riscurile specializării sectoriale
Integrarea comercială a reprezentat un alt pilon al creșterii economice. Gradul de deschidere comercială a crescut de la aproximativ 60% din PIB la începutul anilor 2000 la aproape 80% în 2024. Exporturile României sunt dominate de bunuri manufacturate, care reprezintă circa trei sferturi din total, fiind concentrate în sectoare precum industria auto și echipamentele electrice. Deși această specializare a susținut creșterea exporturilor, ea implică și riscuri legate de dependența de un număr limitat de sectoare. În același timp, ponderea bunurilor de înaltă tehnologie rămâne sub media UE și OCDE, indicând un potențial insuficient valorificat.
Dominanța capitalului străin în exporturi
Un element definitoriu al structurii exporturilor îl constituie rolul dominant al firmelor străine, care generează aproximativ 70% din exporturile de bunuri și 80% din exporturile de bunuri manufacturate. În contrast, participarea firmelor autohtone este limitată, în special din cauza dimensiunii reduse – 99% dintre firme fiind microîntreprinderi sau întreprinderi mici – și a lipsei resurselor necesare pentru internaționalizare. Exporturile de servicii prezintă o structură mai echilibrată, firmele străine contribuind cu aproximativ 56%.
Poziționarea în lanțurile globale de valoare
Din perspectiva lanțurilor globale de valoare, România este bine integrată, aproximativ 52% din exporturi fiind legate de aceste rețele. Economia românească prezintă o orientare relativ mai puternică spre activități în amonte, cu o participare de aproximativ 24%, peste media OCDE, în timp ce participarea în aval este de 28%. Această structură reflectă specializarea în producția de bunuri intermediare și servicii IT, asociate cu o valoare adăugată internă mai ridicată. Cu toate acestea, integrarea profundă în lanțurile globale crește expunerea la fluctuațiile economice internaționale, mai ales în contextul unei specializări sectoriale accentuate.
Sectorul IT: performanță ridicată, dar potențial limitat
Sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor reprezintă unul dintre cele mai dinamice segmente ale economiei românești, contribuind cu 7,6% la valoarea adăugată brută în 2024 și având un impact total de până la 14% din PIB în 2021. Cu toate acestea, sectorul este caracterizat de o pondere redusă a ocupării forței de muncă (2,8%), de prevalența microîntreprinderilor (95%) și de investiții scăzute în cercetare-dezvoltare. Deși România produce un număr ridicat de absolvenți în domeniul TIC (6,8% din total), emigrarea specialiștilor și lipsa oportunităților de scalare limitează potențialul sectorului.
Rolul investițiilor străine directe în economie
Investițiile străine directe au jucat un rol crucial în dezvoltarea economică, contribuind în 2023 cu aproximativ 42% la valoarea adăugată și 27% la ocuparea forței de muncă. Cu toate acestea, volumul investițiilor străine directe – de aproximativ 35% din PIB în 2024-, rămâne sub media de 60% a țărilor OCDE din regiune. De asemenea, efectele indirecte ale ISD depind de intensitatea legăturilor dintre firmele străine și cele locale, care sunt încă insuficient dezvoltate.
Inovarea slabă și subfinanțarea cercetării
Un obstacol major în calea creșterii economice sustenabile îl reprezintă nivelul scăzut al investițiilor în cercetare-dezvoltare, de doar 0,5% din PIB, unul dintre cele mai reduse din OCDE. Implicarea sectorului privat este limitată, iar stimulentele fiscale existente sunt subutilizate, generând un sprijin efectiv de doar 0,01% din PIB. Barierele administrative și lipsa de informare afectează în special IMM-urile, care contribuie doar cu aproximativ 12% la activitatea de cercetare-dezvoltare.
Paradoxul digitalizării: infrastructură bună, utilizare redusă
În ceea ce privește digitalizarea, România beneficiază de o infrastructură performantă, cu o acoperire de 96% pentru internet de mare viteză, însă nivelul de utilizare rămâne scăzut. Peste trei sferturi dintre firme au un grad redus de digitalizare, iar doar 12% oferă formare în domeniul TIC. Competențele digitale ale populației sunt, de asemenea, limitate: doar 32% dintre persoane dețin competențe digitale de bază, iar 9% nu au deloc astfel de competențe. În plus, acoperirea rețelelor 5G este încă modestă, în special în mediul rural.
Concluzie: un punct de inflexiune economică
În concluzie, economia României se află într-un punct de inflexiune. După o perioadă de creștere accelerată susținută de convergența cu economiile OCDE și de integrarea în economia globală prin comerț, investiții și participarea la lanțurile globale de valoare, viitorul dezvoltării depinde tot mai mult de capacitatea de a crește productivitatea prin inovare, digitalizare și investiții în capitalul uman. În acest context, reducerea decalajelor dintre firme, stimularea investițiilor în cercetare-dezvoltare, consolidarea companiilor autohtone și diversificarea structurii economice devin esențiale pentru continuarea procesului de convergență și menținerea, pe termen lung, a competitivității.