România, 2025. Locul unde democrația se joacă pe muchie de cuțit, iar politica a devenit un reality-show absurd. În acest peisaj, apare Călin Georgescu – un Mesia autoproclamat al suveranismului, cu Biblia într-o mână și un dosar penal în cealaltă.
Acum câteva zile, Georgescu a oferit un interviu unei jurnaliste din Republica Moldova, foarte controversată, printre altele pentru apropierea sa de Rusia. A fost un spectacol grotesc, o combinație de naționalism prost-digerat, teorii conspiraționiste și un refuz încăpățânat de a accepta realitatea economică.
Primul act: Economie cu rugăciuni și propagandă
Cu un ton mesianic, Georgescu a declarat că România nu are nevoie de fonduri europene, pentru că îl are pe Dumnezeu.
„Poporul român este creator de istorie!” a tunat el, ca și cum istoria însăși ar fi trasă în țeapă de Vlad Țepeș și reeditată de Sputnik.
De ce să mai așteptăm bani europeni, când putem să plătim drumuri, școli și spitale cu acatiste? Poate următoarea rectificare bugetară se va face direct din Vechiul Testament.
Dar asta nu a fost tot. România, spune Georgescu, va fi motorul Europei! Germania e la pământ, Franța moare, doar noi putem salva continentul! O viziune extraordinară, dacă ignori complet economia, infrastructura și faptul că statul român abia reușește să gestioneze gropile din asfalt și se împrumută la cele mai mari dobânzi din regiune pentru a plăti pensii – mai ales pe cele speciale – și salarii.
Actul doi: Moscova nu crede lacrimi, dar crede în Călin Georgescu
Aici lucrurile devin interesante. Rusia a decis să intervină oficial în această poveste.
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) – o instituție care de decenii se ocupă cu manipularea și dezinformarea în masă – a emis un comunicat în care atacă Uniunea Europeană și susține că Bruxelles-ul poartă un război împotriva liderilor europeni care îl susțin pe Donald Trump. Printre victimele pe care le clamează SVR? Călin Georgescu.
Serios? Rusia, bastionul democrației și libertății de exprimare? E ca și cum Al Capone s-ar plânge de evaziune fiscală.
Prin această mișcare, Moscova îi dă o mână de ajutor lui Georgescu în poziționarea sa anti-UE, dar, în același timp, îi agață un bolovan uriaș de gât. Pentru că nimic nu îți taie din credibilitate mai rapid decât să fii văzut drept pionul unui regim autoritar.
Cine l-a sfătuit pe Georgescu să joace această carte? Cine a decis că alăturarea lui cu Rusia ar putea fi un avantaj electoral?
Greșeală fatală.
Într-o țară unde majoritatea alegătorilor sunt profund europeniști, a fi susținut de Rusia nu e un cadou – e un pumnal în spate.
Actul trei: Ce e mai grav – să fii susținut de Rusia sau să ai probleme penale?
Asta nu e prima problemă a lui Călin Georgescu. Omul are nu mai puțin de șase capete de acuzare care atârnă de el ca niște medalii sovietice prăfuite.
Desigur, susținătorii săi vor spune că e o conspirație. „Statul paralel! Oculta mondială! Forțele malefice!” Aceleași scuze reciclate de toți politicienii prinși cu mâna în borcanul cu miere.
Dar să nu ne mințim: cine vrea un președinte urmărit penal?
Ultimul act: Jocul se apropie de sfârșit
Piesa de teatru e aproape de final.
Ce avem pe masă?
– Un candidat cu viziuni economice absurde și o retorică de basm.
– O Rusie care mută piese pe tabla de șah electorală.
– O Uniune Europeană, unde se dau bătălii geopolitice importante, de către actori la vedere, dar și de către păpușarii din spatele unora.
Dar, mai presus de toate, avem un popor care privește și începe să înțeleagă jocul.
Călin Georgescu credea că poate folosi Rusia pentru a câștiga putere. În schimb, Rusia l-a folosit pe el, l-a expus și l-a transformat într-un simbol al servilismului și imbecilității politice.
Și poate că aici e adevărata lecție.
Nu există salvatori providențiali. Nu există Mesia ai suveranismului. Există doar marionete care dansează – și păpușari care trag sforile.
Întrebarea e: când se vor rupe sforile și cine va fi îngropat sub decorurile prăbușite ale acestui circ politic?