Relansarea și extinderea Grupului de la Vișegrad ar putea deveni una dintre cele mai importante mutări geopolitice ale Europei Centrale și de Est în următorii ani. Într-un continent marcat de războiul din Ucraina, tensiuni între Bruxelles și capitalele naționale, presiuni economice și reașezări strategice, ideea unui „Vișegrad Plus” revine tot mai des în dezbaterea politică.
Inițial format din Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, Grupul de la Vișegrad a fost creat în 1991 pentru a accelera integrarea euro-atlantică a statelor postcomuniste. După aderarea statelor la NATO și UE, V4 a devenit o platformă de coordonare regională, cu influență mai ales pe teme precum migrația, suveranitatea națională, energia și politica agricolă europeană.
Războiul din Ucraina a produs însă o fractură internă. Viktor Orbán a adoptat o poziție diferită față de Rusia comparativ cu Polonia sau Cehia, ceea ce a redus coeziunea grupului. În paralel, noua realitate strategică a Europei a creat nevoia unui pol regional mai larg, capabil să negocieze cu marile puteri europene de pe poziții consolidate.
Extindere către statele vecine din zonă, dar și către Balcanii de Vest
Aici apare ideea extinderii, transmisă de noul premier de la Budapesta, Peter Magyar, cu ocazia vizitei recente de la Varșovia. Un nou format ar putea include România, Austria, Croația, poate chiar Republica Moldova și state din Balcanii de Vest în anumite proiecte strategice. România, în special, ar schimba fundamental greutatea geopolitică a grupului: acces la Marea Neagră, resurse energetice, poziție-cheie pe flancul estic NATO și una dintre cele mai mari populații din regiune.
Pentru Polonia, un Vișegrad extins ar putea deveni baza unui nou centru de putere european, capabil să contrabalanseze axa franco-germană. Pentru Ungaria, ar fi o modalitate de a evita izolarea diplomatică și de a-și păstra influența regională. Pentru România, participarea ar putea însemna ieșirea din postura de actor periferic și transformarea într-un pivot strategic între Marea Baltică și Marea Neagră.
Există însă și obstacole majore. Diferențele de viziune privind Rusia, relația cu Uniunea Europeană, politica energetică și federalizarea Europei rămân profunde. În plus, România a fost tradițional mai apropiată de parteneriatul strategic cu SUA și de modelul franco-german decât de suveranismul promovat adeseori de la Budapesta.
Un nou bloc geopolitic în Europa
Totuși, într-o Europă aflată într-o perioadă de tranziție, relansarea Vișegradului ar putea deveni inevitabilă. Crizele succesive — energetice, militare, economice și identitare — împing statele regiunii către formule regionale de cooperare mai puternice. Dacă în anii ’90 obiectivul era „intrarea în Occident”, în anii 2030 miza ar putea deveni redefinirea echilibrului de putere în interiorul Occidentului.
Un Vișegrad extins nu ar mai fi doar un club diplomatic al Europei Centrale. Ar putea deveni coloana vertebrală a unui nou bloc geopolitic între Berlin, Moscova și Ankara, cu influență decisivă asupra securității continentului.
Victoria politică a lui Péter Magyar ar putea marca începutul unei noi etape pentru Grupul de la Vișegrad și pentru întreaga Europă Centrală. Dacă în ultimii ani Vișegradul a fost afectat de tensiunile dintre Polonia și Ungaria pe tema Rusiei și a războiului din Ucraina, apariția unei noi conduceri la Budapesta ar putea deschide calea unei relansări strategice a V4.
Politica Ungariei în era post Viktor Orban în regiune
Ani la rând, politica externă a lui Viktor Orbán a făcut din Ungaria un actor controversat în interiorul Uniunii Europene. Relația ambiguă cu Moscova, veto-urile repetate și confruntările cu Bruxelles-ul au slăbit coeziunea regională. În schimb, noul guvern condus de Péter Magyar va încerca repoziționarea Budapestei drept mediator și constructor regional.
Pentru Ungaria, preluarea inițiativei în Vișegrad ar avea și o logică internă. Economia ungară depinde masiv de investițiile occidentale, iar izolarea diplomatică din ultimii ani a produs costuri politice și financiare. Un nou proiect regional ar permite Budapestei să redevină relevantă fără a intra într-un conflict permanent cu Uniunea Europeană.
În acest scenariu, Vișegradul nu ar mai funcționa doar ca o platformă de opoziție față de Bruxelles, ci ca un centru regional de coordonare strategică: infrastructură nord-sud, energie, apărare, industrie militară și securitate alimentară. Polonia ar rămâne forța militară dominantă a regiunii, însă Ungaria ar putea încerca să devină arhitectul diplomatic al noului format.
Relația dintre România și Ungaria
Marea miză ar fi însă extinderea. În ultimii ani, tot mai multe voci au vorbit despre apropierea dintre V4 și România. Bucureștiul are avantajele pe care Vișegradul clasic nu le-a avut niciodată: ieșire la Marea Neagră, resurse energetice, lărgirea frontierei directe cu Ucraina și o poziție strategică majoră în NATO. O formulă V4+România ar crea un culoar geopolitic continuu de la Marea Baltică la Marea Neagră.
O eventuală relansare a Grupului de la Vișegrad sub impulsul noii conduceri la Budapesta ar putea schimba profund relația dintre România și Ungaria. Timp de decenii, raporturile dintre cele două state au fost marcate simultan de cooperare economică și neîncredere istorică. În noul context geopolitic european, accentul s-ar putea muta însă de la trecut la interese strategice comune.
În ultimii ani, relația București–Budapesta a fost tensionată mai ales din cauza discursurilor identitare, a temelor legate de autonomie și a apropierii lui Viktor Orbán de Moscova. România a privit cu suspiciune mesajele venite de la Budapesta, în timp ce Ungaria a considerat că Bucureștiul ignoră rolul regional al comunității maghiare din Transilvania.
România necesitate strategică pentru Ungaria
Schimbarea politică de la Budapesta, odată cu ascensiunea lui Péter Magyar, ar putea modifica tonul relației. Dacă noua conducere ungară va adopta o linie pro-europeană și pragmatică, atunci cooperarea cu România ar deveni o necesitate strategică, nu doar o opțiune diplomatică.
Miza principală ar fi securitatea regională. Atât România, cât și Ungaria sunt state-cheie pe flancul estic al NATO, într-o regiune destabilizată de războiul din Ucraina. Budapesta ar avea nevoie de acces la coridoarele energetice și logistice care trec prin România spre Marea Neagră, iar Bucureștiul ar avea interesul să reducă tensiunile regionale și să participe la un nou pol central-european.
În plan economic, relația ar crește semnificativ. România devine tot mai importantă energetic prin gazele din Marea Neagră și infrastructura strategică regională, în timp ce Ungaria caută surse stabile de energie și rute alternative de transport. Proiectele de infrastructură nord-sud — autostrăzi, căi ferate, interconectări energetice — ar putea transforma cele două țări din rivali istorici în parteneri strategici.
România actor influent în Uniunea Europeană
Există și o dimensiune politică mai subtilă. Ungaria ar atrage România într-o formulă regională extinsă a Vișegradului, capabilă să influențeze deciziile din Uniunea Europeană. Pentru București, aceasta ar însemna o schimbare majoră de poziționare: de la un actor periferic al Europei de Est la un centru de putere regional între Marea Baltică și Marea Neagră.
Dar obstacolele rămân serioase. Tema minorității maghiare din Transilvania continuă să fie sensibilă, iar memoria conflictelor istorice nu dispare ușor. În plus, România are o cultură strategică diferită de cea a Ungariei: mai apropiată de Washington, mai atașată de parteneriatul cu Uniunea Europeană și mai precaută față de proiectele regionale dominate de Budapesta.
Concluzie
Totuși, noua realitate geopolitică obligă ambele state la pragmatism. Dacă până acum relația româno-ungară era definită mai ales de trecut, în următorii ani ea ar putea fi definită de infrastructură, securitate și energie. Iar aceasta ar reprezenta una dintre cele mai importante transformări politice din Europa Centrală după 1989.
În același timp, o Ungarie condusă de Péter Magyar ar putea încerca și repararea relației cu Polonia, grav afectată după 2022. Fără reconcilierea Budapesta–Varșovia, Vișegradul riscă să rămână doar un simbol istoric fără influență reală.
Există însă și limite. Cehia și Slovacia au propriile priorități, iar Europa se află într-un proces accelerat de militarizare și fragmentare economică. În plus, marile capitale occidentale privesc cu suspiciune orice tentativă de creare a unui bloc regional autonom în interiorul UE.
Totuși, dacă Budapesta reușește să combine pragmatismul economic cu ambiția regională, Ungaria ar putea reveni în centrul jocului central-european. Nu ca actor rebel, ci ca inițiator al unei noi arhitecturi regionale.
Într-o Europă aflată între presiunea războiului și criza leadershipului occidental, relansarea Vișegradului ar putea deveni una dintre cele mai importante mutări strategice ale deceniului.