Un dans strategic sub reflectorul estic
În primăvara anului 2025, în orașul Nancy – discret, dar încărcat simbolic – Franța și Polonia au semnat un acord bilateral menit să schimbe nu doar cursul relațiilor dintre cele două state, ci și arhitectura de putere din Europa de Est.
Într-un context internațional marcat de agresiunea rusă asupra Ucrainei, ezitările americane și diviziunile interne din Uniunea Europeană, Tratatul de la Nancy pentru cooperare și prietenie apare ca o nouă piesă pe tabla de șah geopolitică din Europa.
De la tandemul Franța-Germania, la axa franco-polonă
Încă de la începutul integrării europene, Republica Federală Germania a fost principalul aliat al Franței în elaborarea politicilor europene. Dictonul lui Herbert Wehner, unul din cei mai influenți politicieni din Germania de Vest după retragerea lui Adenauer, conform căruia „Fără Franța, totul se dovedește a fi nimic” – exprimă succint importanța remarcabilă a relației speciale cu Franța pentru politica externă și europeană a Germaniei.
Cele două țări au lansat în mod repetat inițiative de integrare de succes, au acționat împreună ca factori de decizie în afacerile europene, au propus reforme instituționale și propuneri de politici europene importante și au servit ca mediatori pentru a promova compromisuri. Acestea au demonstrat o influență considerabilă în anumite domenii de politici ale UE.
„Bilateralismul integrat” franco-german, început o dată cu semnarea Tratatului de la Élysée din 1963 dintre președintele francez Charlles de Gaulle și cancelarul Germaniei Federale, Konrad Adenauer, este caracterizat printr-o rețea excepțional de densă de instituții de cooperare interguvernamentală.
Pentru Franța, tradițional angajată într-un tandem tradițional cu Germania, apropierea de Polonia reprezintă o recalibrare strategică. Decizia are multiple straturi.
Pe fond, Germania rămâne tot mai reticentă la escaladarea militară în Ucraina, în timp ce Varșovia a devenit principalul actor estic în ceea ce privește rezistența continentală la expansiunea rusă.
Polonia – care în 2024 a alocat peste 4% din PIB pentru apărare, cel mai mare procent din UE – nu mai este periferia nesigură a Europei. Este, strategic vorbind, bastionul de est al continentului. Iar Parisul știe că, dacă Berlinul nu livrează, trebuie să-și asigure propriul flanc de relevanță geopolitică.
Ce conține Tratatul de la Nancy
Tratatul de la Nancy promite cooperare în:
- Politică externă și securitate comună – părțile se angajează să facă schimb de opinii înaintea oricărei luări de decizii internaționale, să își împărtășească analizele și să își promoveze interesele comune în toate regiunile lumii.
- Apărare și tehnologie militară – Franța și Polonia își reafirmă angajamentul în caz de agresiune armată pe teritoriul lor. Cele își consolidează cooperarea în domeniul armamentului și subliniază, de asemenea, dorința lor comună de a consolida capacitățile de apărare ale Europei și NATO.
- Migrațiune, justiție și afaceri interne – Franța și Polonia se angajează să îmbunătățească în permanență cooperarea în cadrul UE pentru a apăra integritatea spațiului Schengen, pentru a îmbunătăți funcționarea gestionării, controlului și securității frontierelor în vederea combaterii terorismului, a situațiilor ilegale și a tuturor formelor de trafic.
- Cooperare economică, industrială și digitală – consolidarea pieței unice ca motor cheie al inovării, investițiilor, convergenței, creșterii, conectivității și rezilienței economice.
- Energie și cooperare nucleară civilă – cele două părți își reafirmă cooperarea în vederea îmbunătățirii organizării și funcționării piețelor energetice din Europa. În ceea ce privește energia nucleară, se organizează un dialog anual între autoritățile competente pentru a implementa și dezvolta un plan de cooperare bilaterală în sectorul energiei nucleare.
Acordul nu este doar un act simbolic, ci un răspuns concret la absența unei umbrele euro-atlantice coerente, într-un moment în care Statele Unite par preocupate mai mult de regiunea Indo-Pacific și de propriul an electoral.
Realiniere strategică
Deși documentul este plin de formule diplomatice, fondul rămâne dur: Franța și Polonia împărtășesc o nevoie strategică de repoziționare.
Dacă până acum Parisul avea reflexul de a-și alinia politicile externe cu Berlinul, semnarea acestui tratat semnalează o autonomie tactică crescută – și o apropiere față de Europa Centrală și de Est.
Semnarea acestui tratat face parte din apropierea dintre Franța și Polonia din ultimele luni, și chiar din ultimii ani. Apropiere rezultă, așadar, dintr-o convergență a intereselor franceze și poloneze.
Pentru Varșovia, scopul este de a-și consolida ponderea în cadrul Uniunii Europene (UE) și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) prin aprofundarea parteneriatelor bilaterale cu statele membre influente și de a-și diversifica garanțiile de securitate ca răspuns la incertitudinea crescândă din jurul angajamentului SUA.
Pentru Paris, acest tratat oferă oportunitatea de a-și ancora relațiile cu Europa Centrală și de Est, într-un moment în care centrul de greutate strategic al continentului se deplasează spre est.
Prin urmare, Franța a căutat să-și recalibreze politica externă față de regiune și a adoptat o poziție din ce în ce mai fermă față de Rusia, recâștigându-și credibilitatea în capitalele estice.
Ce urmează?
Tratatul deschide o serie de întrebări legitime:
- În fața re-orientării strategice a Franței, va încerca Germania să își sporească influența în Europa Centrală și de Est?
- Poate Polonia deveni co-autor al unei noi arhitecturi europene, în loc de simplu executant?
- Este Franța dispusă să-și asume costurile unei implicări sporite în est, inclusiv militare?
- Mai ales: în ce măsură acest tratat va avea impact asupra Politicii Europene de Apărare, asupra Bazei tehnologice și industriale de apărare europeană, și, totodată, cum se va raporta la NATO?
Cine plătește, cine riscă
Relațiile internaționale nu sunt povești de iubire, ci contracte de interese.
În acest caz, Polonia obține validare politică și susținere tehnologică. Franța, în schimb, împreunează influența într-o regiune strategică și care nu a făcut parte, tradițional, din sfera de interes a politicii sale externe.
Costurile? Sunt deja vizibile. Rusia a condamnat ferm tratatul, evocând “provocări deliberate la granițele estice”.
Ce fel de implementare, după “rapprochement-ul” geopolitic?
Tratatul de la Nancy nu este o simplă formalitate diplomatică. Este începutul unui dans strategic între două puteri cu traiectorii diferite, dar interese convergente.
Pentru moment, pasul pare sincronizat. Dar geopolitica nu este un vals – este un dans cu pași grei, pe un teren care se mișcă sub picioare.
Implementarea eficientă a Tratatului de la Nancy va depinde de capacitatea ambelor părți, Franța și Polonia, de a-și transforma angajamentele politice în cooperare concretă și durabilă.
Până atunci, să nu uităm regula de aur: în orice alianță, întrebarea nu este doar ce promiți, ci ce ești dispus să pierzi.
Sub lumina Nancy-ului, Europa își scrie viitorul nu cu pana, ci cu compasul militar și cu harta energetică în mână.