În România anului 2025, funcționăm – dar fără sevă. O națiune în care economia crește pe hârtie, dar încrederea scade în realitate. Ne-am modernizat infrastructura, dar nu și fibra colectivă. Am pus asfalt pe drumuri, dar nu punți între oameni.
Capitalul social – acea rețea invizibilă de încredere, normă și cooperare – este, poate, cel mai neglijat activ al statului român.
Premierul de praf și politica de hârtie
După un alegerea unui nou președinte, cu o criză economică ce este deja la ușă, România are are nevoie de un nou premier. Constituțional, atribuția desemnării revine președintelui. Politic, miza este uriașă. România nu mai are loc pentru experimente decorative. Un guvern de vitrină, încropit prin algoritmi de partid, nu va reconstrui încrederea publică.
Avem nevoie de un operator de sistem: un lider capabil să comunice coerent, să reformeze fiscalitatea fără să sacrifice capitalul politic și să genereze stabilitate într-un climat european volatil. Orice altceva este grimasă tehnocrată, fără putere reală.
Capitalul social – aerul pe care nu-l mai simțim
Conform reputatului politolog și profesor de la Harvard, Robert Putnam, capitalul social este combustibilul invizibil care face democrațiile funcționale. Practic, o societate nu poate să funcționeze fără probleme, atât în politică, cât și în economie, în absența capitalului social. În ceea ce privește guvernarea, democrația reprezentativă funcționează doar dacă oamenii participă, lucru pe care îl vor face mult mai des dacă simt o legătură unii cu alții. Pentru cunoscutul politolog Francis Fukuyama, capitalul social este fundamental pentru funcționarea economiilor moderne și pentru stabilitatea democrațiilor liberale.
În România, nivelul de încredere interpersonală este printre cele mai scăzute din UE – sub 12%, potrivit ultimului Eurobarometru.
Când oamenii nu mai cred că vecinul lor e un om onest, când văd statul ca pe un dușman, nu ca pe un garant al echității, atunci nicio reformă nu poate fi implementată în mod eficient. Nu poți digitaliza un stat în care cetățenii cred că toate instituțiile sunt corupte. Nu poți construi spitale moderne într-o țară în care oamenii se tem că medicii cer „atenții”. Nu poți educa o generație care crede că meritul este un accident.
Capitalul social este infrastructură morală. Fără ea, totul este praf în ochi.
Dialog cu cetățeanul care nu mai aude
„Ce-i capitalul social, domnule președinte?”
„Este aerul pe care nu-l mai simți pentru că te-ai obișnuit să respiri praf.”
Pentru cetățeanul care plătește taxe fără să știe unde se duc, pentru antreprenorul sufocat de birocrație, pentru tânărul care visează la emigrare – capitalul social nu este un concept abstract. Este diferența dintre o țară unde te simți protejat și una unde te simți expus.
Terapie intensivă pentru țara întreagă
România nu este bolnavă. Este în comă civică. Voluntariatul e episodic, aceasta deși ONG-urile din România umplu multe goluri în spațiul social, generate de inactivitatea sau absența statului. Cooperarea dintre stat și societatea civilă – este aproape inexistentă. Avem strategii naționale care nu generează încredere, ci pdf-uri.
Fără capital social, statul este un mecanism rigid, iar societatea – o colecție de indivizi în defensivă. Iar între cele două – vid.
Președintele funambul: act fără plasă
Viitorul președinte, cel care peste puțină vreme își va intra pe deplin în rol, nu va fi doar garantul constituțional. Va fi și un funambul social – un echilibrist pe sârmă, între speranță și cinism. Între haos și legitimare. Între presiunea străzii și cerințele pieței.
Va trebui să reconstruiască, nu să conserve. Să repare, nu să gestioneze inerția. Să adune România nu prin apeluri la unitate, ci prin acțiuni care reconstruiesc conexiuni reale.
Va avea de trecut printr-un câmp minat: polarizare, populism, fragmentare mediatică, deficit de legitimitate. Dar dacă reușește să readucă încrederea între cetățeni, pe de o parte, și între cetățeni și stat, pe de altă parte, atunci n-are nevoie de nicio magie.
Are nevoie doar de luciditate, onestitate și direcție.
Concluzie: fără capital social, totul este temporar
Putem avea autostrăzi, dar vor fi goale. Putem avea salarii mai mari, dar vor alimenta plecarea. Putem avea investiții, dar fără loialitate civică, ele vor fi speculative.
Capitalul social este singurul activ care multiplică totul. Fără el, statul e fragil, iar viitorul – o promisiune scrisă pe abur.
România poate fi o societate funcțională. Dar mai întâi trebuie să învețe să se creadă pe sine.
—
Când încrederea moare, națiunea devine doar o piață. Și oamenii – doar clienți, nu cetățeni.