În timp ce orașele lumii îmi aprind luminile într-un amurg neliniștit, tastez cu încordare, încercând să desprind adevărul din pânza tot mai densă a geopoliticii contemporane.
Undeva, departe, într-un Beijing învășmântat în cenușă aurie, dragonul s-a trezit – și nu doar atât: își revendică în liniște, dar cu o forță copleșitoare, dreptul de a dicta viitorul, mai ales pe cel economic.
Într-un crescendo de mișcări aproape imperceptibile, China își strânge degetele de oțel pe una dintre cele mai puternice arme ale secolului XXI: pământurile și mineralele rare. Aprovizionarea globală a acestora – un grup esențial de 17 elemente care se regăsește în orice, de la bateriile vehiculelor electrice la tehnologia vitală de apărare – este controlată în mare parte de Beijing.
61% din producția globală de pământuri rare și 90% din procesare e controlată de China
Aceste metale discrete, dar esențiale, sunt sângele nevăzut al tehnologiei moderne. Fără ele, nimic din ceea ce numim “viitor” nu poate prinde formă și nu se poate materializa.
Și iată marea ironie: în timp ce restul lumii vorbește despre suveranitate, autonomie și valori, China posedă 61% din producția globală și controlează peste 90% din procesarea acestor elemente, conform estimărilor Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).
Nu este doar un actor pe scenă. Este regizorul nevăzut, ținând în mâini pârghiile subtile ale puterii economice globale. Aceasta înseamnă că în prezent domină lanțul de aprovizionare cu pământuri și minerale rare și are capacitatea de a decide ce companii pot și nu pot primi livrări din aceste minerale.
Dominația Chinei în lanțul de aprovizionare nu a avut loc peste noapte – ci mai degrabă, este rezultatul a zeci de ani de politici guvernamentale strategice și investiții.
Într-o vizită în Mongolia Interioară în 1992, regretatul lider chinez Deng Xiaoping, care a supravegheat reforma economică a Chinei, a spus celebru: „Orientul Mijlociu are petrol, iar China are pământuri rare”.
Beijingul a început deja să utilizeze arma pământurilor și mineralelor rare
Rapoartele se înșiră unul după altul pe mesele oficialilor occidentali, ca niște obiceiuri uitate: șoptind același adevăr amar – dependența e reală și adâncă.
Vehiculele electrice, rachetele defensive, microcipurile – toate sunt umile tributare acestor pământuri rare, peste care Beijingul veghează acum ca un suveran calculat.
Și, totuși, în fața acestei realități brute, America – marele visător industrial – pare un Don Quijote care se înfige cu lancea într-o mulțime de oglinzi sparte.
În perioada 2020-2023, peste 70% din compușii și metalele rare au fost importați direct din China, conform datelor oficiale.
Un raport care nu arată doar cifre, ci o radiografie a vulnerabilității.
Să ne imaginăm, pentru o clipă, că acest conflict tăcut ar prinde glas:
„Îți plac minunile tale tehnologice?” întreabă China, plasând calm o piesă de șah pe tabla globală.
„Da, dar…” ezită America, căutând soluții în buzunare tot mai goale.
„Atunci joacă după regulile mele,” surâde dragonul, dezvăluindu-și pârghiile nevăzute.
În acest dans al puterii, întrebarea nu mai este dacă va exista o confruntare, ci cine va rezista primei rupturi din lanțurile fragile ale interdependenței.
Pe 4 aprilie, Ministerul Comerțului din China a impus restricții la export pentru șapte elemente de pământuri rare (REE) și magneți utilizați în sectoarele apărării, energiei și autovehiculelor, ca răspuns la creșterile tarifare impuse de președintele american Donald Trump produselor chinezești.
Noile restricții se aplică la 7 din cele 17 REE – samariu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, lutețiu, scandiu și ytriu – și impun companiilor să obțină licențe speciale de export.
Pământurile rare sunt cruciale pentru o gamă largă de tehnologii de apărare, inclusiv:
- avioanele de vânătoare F-35,
- submarinele din clasa Virginia și Columbia,
- rachetele Tomahawk,
- sistemele radar,
- vehiculele aeriene fără pilot Predator,
- seria de bombe inteligente Joint Direct Attack Munition.
Europa are depozite de pământuri rare, care așteaptă să fie valorificate
Europa, între timp, murmură despre unitate, despre valorile civilizației creștine și despre suveranitate economică. Dar realitatea este alta: valorile nu construiesc baterii, nu susțin rețelele 5G și nu alimentează inovația industrială.
Valorile fără resurse sunt poezie într-o lume de oțel și siliciu.
Europa are însă un potențial non-neglijabil de pământuri rare, așa cum o arată studiile geologice. Ea și-ar putea asigura aprovizionarea cu aceste elemente în viitorul previzibil, cu o singură condiție: să dezvolte capacități de producție și procesare.
În mijlocul acestei furtuni tăcute, se ridică întrebarea esențială:
Vom rămâne spectatori ai unui joc pe care nu l-am înțeles niciodată pe deplin, sau vom învăța să redevenim artizanii propriului nostru destin?
În timp ce visăm la suveranitate și ne amăgim cu iluzia controlului, dragonul nu doar că veghează – el își ascute deja ghearele pe harta unei lumi care se rescrie sub ochii noștri.
Și, dacă nu suntem pregătiți, vom fi din nou o generație care a pierdut bătălia înainte de a începe măcar să pregătim armele.