De ce Bucureștiul tace când Trump, Zelenski și Londra rescriu harta geopolitică?
România stă pe margine, în timp ce lumea se mișcă într-un vârtej amețitor de întâlniri tensionate, promisiuni de fier și planuri pentru viitorul Europei. Washington. Londra. Kiev. Actorii mari negociază, stabilesc alianțe și trasează viitoarele linii de alianțe și influențe geopolitice. Între timp, la București, liniște. O liniște toxică, dar asurzitoare, pentru că în jur bătălia pentru remodelarea lumii e în plină desfășurare.
În mijlocul acestui haos controlat, România ar fi trebuit să vină cu un plan. Black Sea Security Act of 2023, parte a National Defense Authorization Act for Fiscal Year 2024 (NDAA 2024), oferă o fereastră de oportunitate cum nu am mai avut din anii ’90. SUA au conturat o strategie clară pentru regiunea Mării Negre, menționând România ca un punct-cheie al acestui joc geopolitic. Problema? România nu are nicio strategie de răspuns.
—
Bucureștiul și tăcerea asurzitoare într-un context plin de incertitudini și pericole
SUA au spus-o clar: Marea Neagră trebuie securizată. Prin legea votată de Congres, Statele Unite au fixat ca obiective prezență militară, rute energetice sigure și o barieră solidă în fața influenței rusești. O invitație strategică și diplomatică scrisă cu majuscule pentru țările din regiunea Mării Negre, inclusiv România.
Dar autoritățile române, în afară de câteva mesaje prin care au salutat adoptarea, de către Congresul american, a Strategiei, nu au avut o inițiativă prin care să se poziționeze într-un mod concret în raport cu această oportunitate atât de semnificativă pentru politica externă a României, pe de o parte, și pentru întreaga regiune, pe de altă parte. Nici măcar opoziția, care altfel e plină de idei fanteziste, nu s-a obosit să pună pe masă o propunere concretă. România tace, în loc să negocieze, să ceară, să impună.
Între timp, Donald Trump și Volodimir Zelenski s-au întâlnit într-un spectacol geopolitic de mare calibru, o combinație între un meci de box fără arbitru și o licitație unde viitorul Europei era pus la bătaie cu poker face-uri de miliardari cinici. Mai mult, Donald Trump a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina, fără a se consulta cu aliații. O decizie care a provocat stupoare în rândul aliaților Statelor Unite, mai ales printre europeni. Până și Marine Le Pen, acuzată multă vreme de simpatii în favoarea Rusiei, a criticat decizia, calificând-o drept un act de „brutalitate” care este „foarte crud pentru soldații ucraineni angajați în apărarea patriotică a țării lor”.
Zelenski, prins între a cere sprijin și a nu deranja, și-a menținut poziția, dar e clar că viitorul sprijinului american pentru Ucraina depinde acum mai mult ca oricând de negocieri dure. Pe partea cealaltă a Atlanticului, la Londra, Europa și-a reconfigurat poziția de apărare, subliniind necesitatea unui sistem de securitate mai puțin dependent de SUA. Iar la Bruxelles, Comisia Europeană a propus un plan masiv de consolidare a industriei europene de apărare și de creștere a capacităților militare, care ar putea mobiliza aproape 800 de miliarde de euro.
Între aceste axe de putere și schimbări geopolitice rapide, România ar fi trebuit să joace un rol activ, să fie vocea care aduce un plan clar în fața administrației Trump. Dar ce face? Nimic. Neptun Deep? Un proiect bun, dar nu o strategie. Lumea nu se schimbă doar cu săpături în Marea Neagră.
—
Planul pe care România trebuia deja să-l prezinte administrației Trump
Dacă oficialii români ar fi avut o minimă viziune, ar fi propus o strategie care să îmbine prioritățile SUA cu interesele României și ale Europei. Planul ar trebui să includă:
1. Întărirea prezenței NATO și americane la Marea Neagră
- Crearea unui comandament NATO permanent în România, similar cu structurile din Germania și Polonia.
- Stabilirea unei prezențe navale permanente a SUA în Constanța, cu desfășurare regulată de unități ale Marinei americane.
- Înființarea unui centru de război cibernetic NATO la București, pentru combaterea atacurilor informatice orchestrate de Rusia.
2. Parteneriat strategic SUA-UE pentru independența energetică
- Crearea unui mecanism comun de export al gazelor naturale din România către statele est-europene, reducând dependența de Rusia.
- Investiții americane în infrastructura energetică românească, incluzând rețele de distribuție de gaze și energie electrică.
- Extinderea cooperării cu SUA pe proiecte de energie nucleară civilă, consolidând independența energetică a Europei.
3. Inițiativa Mării Negre pentru securitate și dezvoltare
- România trebuie să propună un pact trilateral SUA-UE-România pentru securitatea Mării Negre, extinzând prevederile din Black Sea Security Act și implicând, totodată, Uniunea Europeană.
- Implementarea unei zone de supraveghere aeriană extinsă în Marea Neagră, folosind drone și avioane de patrulare americane și europene.
- Crearea unui fond comun pentru infrastructură critică, menit să sprijine statele din regiune în reducerea influenței economice rusești și chinezești.
4. O strategie diplomatică dinamică și îndrăzneață
- România trebuie să facă lobby puternic pe lângă administrația Trump, explicând cum sprijinul pentru regiunea Mării Negre ajută SUA să își mențină influența globală.
- Consolidarea unui front comun cu Polonia și statele baltice, pentru a convinge Washingtonul că un Est european puternic este un asset, un activ strategic pentru America.
- Lansarea unui program de diplomație publică în SUA, pentru a atrage sprijinul Congresului și al mediului de afaceri american.
—
Concluzie: România joacă sau pierde?
SUA au trasat liniile pentru viitorul Mării Negre. Europa își caută autonomia strategică. Trump și Zelenski au redefinit relațiile bilaterale, iar sprijinul SUA pentru Ucraina este, la acest moment, foarte fragilizat. România însă e absentă de la masă. Dacă nu își mișcă rapid pionii, va fi redusă la o poziție de spectator, fără influență reală asupra viitorului regiunii.
Acest plan trebuie pus pe masa administrației Trump acum. România trebuie să arate că nu e doar un teritoriu de tranzit pentru interesele marilor puteri, ci un actor esențial în configurarea securității europene.
Dacă politicienii români sunt prea ocupați să vadă oportunitatea, o vom face noi și vom lua inițiativa necesară. Acesta e doar începutul.