În zgomotul surd al unei Europe care abia acum pare să înțeleagă transformările geopolitice care au loc în lume, Polonia se ridică precum un gladiator de neoprit, pregătită să sfideze istoria. Într-o epocă în care majoritatea țărilor europene privesc cu frisoane spre Est, sperând că furtuna va trece, Polonia nu doar că își strânge armura, dar își construiește cea mai mare armată terestră din Uniunea Europeană. Aceasta, în condițiile în care este deja a treia armată din NATO – 200.000 de persoane –, după Statele Unite și Turcia.
Da, ați citit bine. Nu Germania. Nu Franța. Polonia, care a decis că e timpul să arunce zarurile. O armată de 500.000 de soldați este obiectivul Poloniei pentru următorii ani. Mai mult, 4,7% din PIB este direcționat spre apărare – cea mai mare proporție din întreaga alianță NATO, iar Polonia vrea să crească acest procent la 5%. Ca și când toate acestea nu erau suficiente, Polonia caută acum să aibă acces la arme nucleare. Dacă cineva se întreabă cine va ține granițele Europei în fața uraganului rusesc, răspunsul e simplu: Varșovia, nu Parisul.
Polonia: trecut de cenușă, viitor de oțel
În timp ce unii europeni încă își aduc aminte cu nostalgie de pacifismul post-Război Rece, Polonia are un istoric brutal care nu-i permite luxul amneziei. De la împărțirile succesive dintre Prusia, Rusia și Austro-Ungaria, la ororile naziste și jugul comunist, polonezii au înțeles un lucru: supraviețuiește cine e pregătit, nu cine speră la mila istoriei.
Astfel, Polonia a pornit o cursă rapidă spre statutul de putere militară de top în Europa:
- 600 de tancuri, dintre care Abrams, Leopard – Pentru că Rusia nu înțelege decât limbajul blindatelor.
- F-35 Lightning II și 479 de avioane de luptă în total, precum și 62 de nave de luptă – O forță absolut redutabilă pe aer și pe mare.
- Sisteme de apărare Patriot – Pentru că rachetele nu bat la ușă înainte să lovească.
- Drone Bayraktar, lansatoare HIMARS – Pentru că și războaiele moderne au nevoie de precizie și putere de foc.
În 2023, Polonia a importat armament în valoare de peste 10 miliarde de dolari, devenind cel mai mare cumpărător de arme americane din Europa. Dacă războiul vine, Polonia nu doar că este pregătită, dar este decisă să lovească prima.
„Misiunea Poloniei este să apere granița de Est, care este și granița NATO și a Uniunii Europene” – premierul Donald Tusk.
România: somnambul prin câmpul de luptă
Și acum, hai să ne uităm în ograda noastră. România. Când Polonia își face antrenamentele de gladiator, noi încă ne scărpinăm în creștetul capului, uitându-ne la o armată de 70.000 de soldați – adică jumătate din ceea ce visează Polonia să recruteze în rezerva activă.
- Avem trei sisteme Patriot. Polonia are opt și mai comandă încă pe atâtea.
- Avem două escadrile de F-16 second-hand. Polonia are F-35.
- Avem patru corvete care încă nu există, iar în rest, ne apărăm la Marea Neagră cu nave vechi de 40 de ani. Polonia are 62 de nave de război și încă își consolidează flota.
- Avem un sistem HIMARS. Polonia a cumpărat 500 de lansatoare.
Ce face România în timp ce Polonia devine o putere militară de prim rang? Închide ochii și speră că ursul rusesc își va vedea de treabă.
De ce România nu înțelege ce se întâmplă?
Clasa politică românească are un talent unic: să danseze în jurul focului fără să se ardă, dar și fără să se încălzească. Când vine vorba de bugetul apărării, deciziile sunt mereu neclare, întârziate și lipsite de direcție. În timp ce Polonia tratează fiecare achiziție ca pe un pas spre supraviețuire, România se comportă ca și cum războiul ar fi la mii de kilometri, iar Rusia ar fi condusă de Dalai Lama.
Politicienii de la București au un discurs steril, plin de promisiuni vagi și termene amânate. În timp ce Polonia își crește armata, România se mulțumește să repete mantra „Suntem protejați de NATO”, ca un copil care crede că părinții vor rezolva orice problemă. În fapt, România nu are nici măcar o Strategie Națională de Apărare, care să ia în considerare evoluțiile geopolitice și schimbările de paradigmă de securitate survenite în ultimii ani, mai ales de la începutul agresiunii ruse în Ucraina.
Dar istoria ne învață un lucru: nimeni nu îți protejează țara mai bine decât tu însuți.
Finalul jocului: România va rămâne în urmă?
În timp ce Polonia se ridică la rang de superputere regională în domeniul apărării, România pare că încă nu și-a găsit rolul în această poveste. Războiul bate la ușă. Ucraina sângerează. Rusia visează la imperii pierdute. Ce face România?
- Continuă să dezbată dacă trebuie să își modernizeze forțele armate.
- Încă se întreabă dacă trebuie să crească cheltuielile pentru apărare.
- Mai așteaptă să vadă dacă pericolul e real sau doar un episod prost dintr-o telenovelă geopolitică.
Dar realitatea nu așteaptă pe nimeni. Iar la final, istoria îi va separa pe cei care s-au pregătit de cei care au sperat că totul se va rezolva de la sine. Polonia scrie istorie. România încă se gândește dacă să participe la lecție.