Într-o lume unde China scrie cod pentru viitor, iar restul lumii abia își face update-urile la Windows, ne trezim cu un anunț care fie îți poate da fiori pe șira spinării, fie te poate entuziasma: de anul acesta, China va introduce cursuri obligatorii de inteligență artificială pentru școlile primare și gimnaziale. Nu, nu e vorba de roboței jucăuși sau de aplicații educaționale prietenoase. E vorba despre o armată digitală de minți tinere, programată de la vârste fragede să înțeleagă, controleze și, poate, să fie controlată de AI.
Da, dragi concetățeni, în timp ce ai noștri își umplu ghiozdanele cu caiete dictando și vise neclare despre un viitor incert, China își dotează generațiile viitoare cu creiere bionice încă din școala primară. Oare viitorul aparține celor care programează realitatea sau celor care așteaptă să fie programați?
Caleidoscop de circuite și copilărie
Imaginați-vă un scenariu cyberpunk, dar fără neonurile distopice și bandele de hackeri antisistem. Clasele devin laboratoare, copiii nu mai învață tabla înmulțirii, ci cum să creeze rețele neuronale artificiale. În loc de “Ce vrei să te faci când crești mare?”, întrebarea va fi: “Care este cea mai eficientă metodă de optimizare a unui algoritm de deep learning?”
Și România? Noi ce facem? Stăm pe margine, ca niște spectatori cu floricele, uitându-ne la viitor cum se întâmplă fără noi.
Avem olimpici la informatică, copii care pot scrie cod mai repede decât pot guvernanții să fure bani publici, dar când vine vorba de AI, suntem ultimii la coadă, scobindu-ne în buzunare după resturile inovației globale. Avem creiere, dar nu avem viziune.
Un tren care pleacă fără noi?
Dacă am fi un pic mai atenți, am realiza că acest tren numit inteligență artificială nu doar că ne lasă în urmă, dar nici măcar nu ne-a trecut prin gară.
Nu e vorba doar de China, care își crește viitorii ingineri de AI ca pe o cultură de bacterii într-un laborator steril. SUA, Germania, Japonia, toate își antrenează tinerii în arta creării și controlului algoritmilor.
Între timp, în România:
- Avem abecedare prăfuite și profesori plătiți cu firimituri.
- Avem laboratoare de informatică cu Windows XP și monitoare CRT.
- Avem programe școlare care par scrise în 1994 de cineva care abia auzise de internet.
Și ne mai mirăm că AI-ul nu vorbește română.
O oportunitate sau o fantasmagorie?
Așadar, ce facem? Ne prefacem că nimic nu se întâmplă și sperăm că AI-ul ne va aduce doar asistenți virtuali mai buni pe telefon?
Sau punem mâna și facem ceva?
Imaginați-vă o Românie unde:
- Copiii noștri vorbesc fluent Python înainte să învățe engleză.
- Machine learning-ul devine mai popular decât fotbalul.
- Gândirea algoritmică este la fel de naturală ca respirația.
Pare utopic? Poate. Dar viitorul nu așteaptă pe nimeni.
Finalul jocului: Vom scrie codul sau vom fi programați?
Dar, așteptați. Nu vă bucurați prea repede. Ce se întâmplă când AI-ul devine mai deștept decât noi? Când copiii care învață acum să-l creeze vor realiza că nu mai au control asupra propriei creații?
- În China, AI-ul e un instrument de supraveghere și control.
- În România, abia înțelegem ce este ChatGPT.
Așadar, întrebarea finală este simplă:
Vom fi noi cei care scriu codul sau vom deveni doar niște algoritmi într-un program mai mare?