De parcă națiunea ar fi o scenă de teatru absurd, iar noi, spectatori neputincioși, asistăm la un spectacol grotesc în care primul-ministru, marele protagonist al crizei naționale, preferă să salveze pisici în loc să scoată țara din mlaștina problemelor reale.
Într-un peisaj politic în care inflația se joacă de-a v-ați ascunselea cu buzunarele românilor, deficitul bugetar râde batjocoritor de planurile de redresare, iar salariile din economia reală cresc mai lent decât iarba în deșert, șeful nostru de guvern se aruncă în lumina reflectoarelor cu gesturi de PR. Aparent, pisicile rătăcite au devenit noua prioritate strategică.
Dar hai să nu fim cârcotași. Poate că întreaga economie poate fi salvată cu un gest tandru față de un ghemotoc de blană. Sau poate că suntem martorii unei noi forme de guvernare: politica gesturilor mărunte, menite să distragă atenția de la crizele colosale.
Imaginea liderului național pozând salvator de feline, în timp ce Europa tremură sub tensiunile geopolitice și Ucraina încă respiră aerul greu al războiului, nu este altceva decât o palmă peste obrazul unei națiuni care așteaptă soluții reale.
Samuel Beckett ar fi aplaudat în picioare. Poate chiar ar fi rescris „Așteptându-l pe Godot” cu un premier care, în loc să aducă vreo schimbare, apare cu o pisică în brațe și un zâmbet larg, în timp ce țara se prăbușește în tăcere.
Realitatea amară
În loc să navigheze România prin apele tulburi ale crizelor economice și sociale, primul-ministru pare mai degrabă că își pierde harta pe fundul oceanului și înoată în derivă. Și între timp, noi ne uităm la el cum se fotografiază cu pisici, în loc să semneze reforme vitale.
Să fim clari: Nu e nimic rău în a salva un animal. Dar când ești în fruntea guvernului, responsabilitatea ta e să salvezi întreaga țară. Să asiguri stabilitatea, siguranța și progresul. Nu să transformi politica într-un reality show emoțional menit să fure like-uri și zâmbete.
Dar poate că asta e strategia. În loc de reforme structurale? Postări virale. În loc de planuri economice solide? Emoții ieftine. E mai ușor să dai share la un videoclip cu o pisică adorabilă decât să explici de ce prețurile cresc vertiginos.
Și totuși, spectacolul continuă
Premierul nostru își joacă rolul într-o piesă de teatru absurd în care el e eroul, pisica e metafora, iar noi, cetățenii, suntem publicul captiv, care încă speră la un final fericit.
Dar până atunci, România rămâne suspendată între crizele reale și teatrul absurdului politic. Și nu, o pisică salvată nu va salva economia. Nici educația. Nici sănătatea. Și nu va asigura nici securitatea țării. Dar, cel puțin, primul-ministru pare mulțumit. Iar în lumea absurdului, asta contează cel mai mult.