Uniunea Europeană se confruntă cu o „provocare existențială” și are nevoie de investiții suplimentare de 750-800 de miliarde de euro (echivalentul a 829-884 de miliarde de dolari) pe an, până la 5% din PIB, pentru a-și atinge obiectivele-cheie în materie de competitivitate și climă, potrivit unui raport al economistului și politicianului Mario Draghi.
Aceste cifre sunt cu mult mai mari decât cele 1-2% din PIB-ul UE din Planul Marshall pentru reconstrucția Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar blocul trebuie să acționeze pe mai multe fronturi.
„Este ‘Fă asta’ sau va fi o agonie lentă”, a avertizat Draghi.
Comandat anul trecut de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și așteptat inițial în luna iunie, raportul elaborat de Mario Draghi, „Viitorul competitivității europene”, prezintă starea actuală a economiei europene și include o serie de sugestii și recomandări pentru rezolvarea numeroaselor probleme. Ursula von der Leyen a fost aleasă în iulie pentru un al doilea mandat de cinci ani și urmează să prezinte componența viitoarei Comisii Europene săptămâna viitoare.
Prezentând 170 de recomandări principale în raportul de 400 de pagini, Draghi a expus alegerile dificile pe care liderii UE trebuie să le facă pentru a preveni continuarea declinului economic și a tulburărilor sociale.
Amploarea problemei : productivitate în mare scădere, expunere la turbulențe geopolitice
Timp de decenii, UE a rămas în urma principalilor săi concurenți, SUA și China, în multe domenii economice. Deși UE are bazele necesare pentru a fi o economie foarte competitivă, din 2002 a rămas în urma celor două națiuni în ceea ce privește creșterea PIB-ului, creșterea productivității, egalitatea salariilor și paritatea puterii de cumpărare (PPP). În plus, cota sa din comerțul mondial a scăzut de la începutul anilor 2000, atât în ceea ce privește bunurile, cât și serviciile.
„Europa își face griji cu privire la încetinirea creșterii încă de la începutul acestui secol. Au apărut și au dispărut diverse strategii de creștere, însă tendința a rămas neschimbată”, a declarat Draghi.
Marea problemă identificată în raportul lui Draghi este productivitatea: „Dacă UE și-ar menține rata medie de creștere a productivității din 2015, aceasta ar fi suficientă doar pentru a menține PIB-ul constant până în 2050 – într-un moment în care UE se confruntă cu o serie de noi nevoi de investiții care vor trebui finanțate prin creșterea economică”.
O scurtă privire asupra cifrelor este de natură să neliniștească. În anii 1980, când piața unică europeană era în curs de formare, economia Italiei era la fel de mare ca cea a Chinei și a Indiei la un loc. În 1995, productivitatea europeană era 95% din cea americană; astăzi este mai mică de 80%.
Schimbarea tehnologică se accelerează rapid, iar Europa a ratat în mare măsură revoluția digitală condusă de internet și creșterile de productivitate pe care aceasta le-a adus: de fapt, diferența de productivitate dintre UE și SUA este explicată în mare parte de sectorul tehnologic. Uniunea Europeană nu este suficient de pregătită în ceea ce privește tehnologiile emergente care vor determina creșterea viitoare. Doar patru dintre primele 50 de companii de tehnologie din lume sunt europene. În ultimele cinci decenii, nicio întreprindere din UE cu o valoare mai mare de 100 de miliarde de euro nu a fost creată de la zero, iar 30% dintre unicornii Europei (o întreprindere nou-înființată privată evaluată la peste 1 miliard de dolari) au părăsit Europa din 2008, pentru că nu au putut crește pe continent.
Europa trebuie să își reorienteze urgent eforturile colective pentru a reduce decalajul de inovare față de SUA și China, în special în domeniile tehnologice de înaltă performanță. „Problema nu este că Europei îi lipsesc ideile sau ambiția (…), ci că inovarea este blocată în etapa următoare: nu reușim să transformăm inovarea în comercializare”, a declarat Draghi.
În plus, paradigma globală anterioară este pe cale de dispariție, deoarece era creșterii rapide a comerțului mondial pare să fi apus, iar întreprinderile din UE se confruntă atât cu o concurență sporită din străinătate, cât și cu un acces mai redus la piețele externe.
Raportul lui Draghi afirmă că, datorită atât deschiderii comerciale a Europei, cât și dependenței sale excesive de China pentru minerale esențiale, aceasta rămâne deosebit de expusă șocurilor lanțului de aprovizionare și turbulențelor geopolitice. „China depune eforturi pentru autarhie tehnologică și integrare verticală a lanțului de aprovizionare, de la extragerea materiilor prime la prelucrare și de la producție la expediere”.
Calea de urmat : datorie comună, politică economică coordonată, strategie industrială comună, debirocratizare
Draghi identifică finanțarea comună și „investițiile masive” ca fiind esențiale pentru transformarea economiei europene. „Pentru a maximiza productivitatea, va fi necesară o finanțare comună a investițiilor în bunuri publice europene esențiale, cum ar fi inovarea revoluționară”. Lipsa finanțării publice și private afectează industriile tehnologice, o problemă pe care Draghi îndeamnă guvernele membre să o ia în serios.
„Lipsa potențialului de creștere în Europa este deosebit de relevantă pentru întreprinderile inovatoare bazate pe tehnologie și, cu atât mai mult, pentru cele din domeniul tehnologiei profunde”, se arată în raport, menționându-se că doar 6% din finanțarea pentru întreprinderile din domeniul inteligenței artificiale și 5% pentru calculul cuantic se acordă întreprinderilor din UE, comparativ cu 61% și 50% pentru omologii lor americani.
UE are nevoie și de o „politica economică externă”, așa-numita «statecraft», spune Draghi. Uniunea va trebui să coordoneze acordurile comerciale preferențiale și investițiile directe cu țările bogate în resurse, să constituie rezerve în anumite domenii critice și să creeze parteneriate industriale pentru a asigura lanțul de aprovizionare cu tehnologii-cheie. Însă numai prin acțiune comună se pot crea pârghiile de piață necesare pentru a face toate acestea.
Având în vedere că multe sectoare-cheie se confruntă cu riscul de a fi delocalizate, Draghi subliniază necesitatea ca Europa să aibă o strategie industrială – dar deplânge incapacitatea Europei de a se coordona în jurul uneia. „Strategiile industriale actuale – așa cum se vede în SUA și China – combină mai multe politici”, inclusiv politica fiscală, comercială și externă, a spus el. „Din cauza procesului său lent și dezagregat de elaborare a politicilor, UE este mai puțin capabilă să producă un astfel de răspuns”.
Nivelurile diferite de subvenții între țări perturbă piața unică, fragmentarea limitează amploarea necesară pentru a concura la nivel global, iar procesul decizional al UE este complex și lent. Unul dintre marile obstacole ale blocului comunitar este procesul său complex și lent de elaborare a politicilor, care durează în medie 19 luni pentru a conveni asupra noilor legi și este supus mai multor veto-uri pe parcurs.
Raportul sugerează ca așa-numitul vot cu majoritate calificată – mai degrabă decât necesitatea unanimității – să fie extins la mai multe domenii și, în ultimă instanță, ca națiunilor care împărtășesc aceleași idei să li se permită să meargă singure în anumite proiecte.
„Adevărata provocare” va fi însă să se acționeze în consecință, potrivit Financial Times. Cele mai mari două economii ale blocului, Franța și Germania, „se confruntă cu guverne de coaliție instabile, care ar putea împiedica orice progres în ceea ce privește chestiunile la nivelul UE”. Cooperarea strategică – în special în ceea ce privește datoria comună și planurile pentru o uniune a piețelor de capital – este „mai ușor de spus decât de făcut”.
